-
Publicată în
May 2010 -
ISBN:
9789731245102
-
paperback -
250 pagini - vezi toate detaliile
Te-ar putea interesa și:
- 68,00 RON 68 RON
Adaugă în Coș
28 de texte despre întâlnirea cu primele fumuri. O carte în care se fumează mult şi multe, iar autobiografia face casă bună cu antropologia şi filosofia celui mai iubit şi totodată detestat dintre vicii.
Publicarea unei cărţi despre fumat în plin discurs al sănătăţii normativizate, în care Fumatul dăunează grav sănătăţii, Fumatul duce la impotenţă, Fumatul provoacă cancer pulmonar, care este letal etc., merge din capul locului în contratimp cu „pulsul vremii”. După ce a fost trimis în valuri, cerculeţe şi spirale pe toate canalele lumii „civilizate”, fumul iese din ce în ce mai greu şi mai rar în spaţiul public, fiind împins încet, dar sigur către periferii sau către sfera din ce în ce mai restrânsă a privatului. Timpul pentru literatura intoxicării a trecut şi el, deşi cantitatea de cerneală consumată în jurul fumatului a rămas relativ constantă. Dacă acum două sute de ani începeau poezia fumatului şi apologia „combustibililor” (de la nicotină, la opiu), la începutul secolului abia trecut pofta pentru fumat a fost cultivată în masă şi, potrivit istoricilor tutunului, doar religia consuma mai multă hârtie în diseminarea ei decât literatura construită în jurul fumatului şi-a subspeciilor lui. Încă o sută de ani mai târziu, şarpele îşi înghite coada şi toată literatura „oficială” a fumatului fie se medicalizează, fie se transformă în propagandă anti & derivatele ei, ghidurile de self-help în lupta cu „flagelul”.
În contratimp, cu atât mai mult cu cât cele 28 de istorii personale al căror declanşator a fost tema Primul meu fum, sunt revizitări, de la distanţe mai mici sau mai mari, ale unui moment (de cele mai multe ori) fondator al propriilor mitologii. Şi cum, de cele mai multe ori primele fumuri ne ies prin nări sau pe gură (în cazuri mai serioase, unii spun că le-ar fi ieşit fum prin urechi) în timpul procesului de construire a ceea ce numim identitate - în adolescenţă, cu toate variabilele ei -, poveştile decupează cadre-cheie din laboratorale bografice ale autorilor. Rădăcinile adânci ale fumului, în vremea pe când era unul dintre mediatorii de bază dintre zei şi pământeni, s-au păstrat, în forme diferit camuflate, în primele impulsuri de-a testa ce se-ntâmplă dacă scoţi fum dintr-unul din „fructele oprite” ale meniului social, insinuându-se apoi în ritualurile zilnice ale fumătorilor deja convertiţi.
Semnează: Michele Bressan, Cheloo (Paraziţii), Livius Ciocârlie, Alex Cistelecan, Andrei Codrescu, Paul Dunca, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Miron Ghiu, Vera Ion, Aurora Liiceanu, Mitoş Micleuşanu, Cristian Neagoe, Philip O'Ceallaigh, Lia Perjovschi, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Dan Stanciu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Jean Lorin Sterian, Vava Ştefănescu, Lucia T, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu.
Vezi mai mult
Acest titlu a apărut în colecția Prima dată la Editura ART
Antologie coordonată de Andra Matzal
Am citit, pe Liternet (mulţumesc, Răzvan Penescu), cîteva fragmente dintr-o carte nouă de la Art: Primul meu fum. Mi-a trezit nostalgiile tinereţii, ba chiar ale copilăriei. Ca un făcut, acum nouă ani, în martie 2001, pe cînd mă aflam tot în Tokyo, citisem un text foarte frumos al lui Cezar Paul-Băd...
Fumatori sau nu, cred ca veti fi ispititi de Primul meu fum.
Volumul coordonat de Andra Matzal cuprinde povestirile autobiografice ale unor personalitati culturale de referinta, precum: Aurora Liiceanu, Cheloo, Andrei Codrescu, Serban Foarta, Vasile Ernu, Lia Perjovschi etc.
Amintirea primului fum...
„Primul meu fum" e fix genul acela de carte care îţi dă avântul creator numai bun de leapşă de dat pe bloguri. Am achiziţionat şi citit cărţulia cu foamete şi fumegând, în căutare de poveşti cel puţin la fel de inimoase ca în "Prima dezamăgire" şi "Primii blugi".
Ce am găsit acolo nu voi recenza, c...
Într-o epocă în care fumătorii sînt scoși din clădiri și trimiși la plimbare, să facă trotuarul cu țigara în mînă (în România încă e bine!), Editura ART își bagă puțin picioarele în corectitudinea asta politicoasă și scoate pe piață o carte despre fumat, scrisă în general de fumători convinși: Dan...
Lansate la distanţă de doar cîteva săptămîni, antologia de faţă apare citată, ca work in progress, în substanţialul eseu al lui Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română. Ultimele subcapitole sînt dedicate dependenţei de alcool, tutun şi narcotice din literatura contemporană, dar, cum am spus î...
Pornind din start în contratimp cu pulsul vremii, aşa cum scrie coordonatoarea volumului în prefaţă, cartea adună mărturii despre primele experienţe din sfera fumatului, fie că e vorba de tutun sau de iarbă. Timp de 250 de pagini, 26 de istorii personale amuzante, dureroase, triste, pedagogice vor...
Şerban Foarţă, Andrei Codrescu, Aurora Liiceanu sau Cheloo de la
Paraziţii povestesc cum au fumat prima dată. Lansat de curând la
Editura Art, volumul „Primul meu fum“ cuprinde
istorii personale despre iniţierea într-o plăcere interzisă minorilor.
Antologia face parte din seria „Prima dată", în...
Volumul colectiv “Primul meu fum”, de la editura
Art, semnat, printre altii, de nume cu rezonanta ca psihologul Aurora
Liiceanu sau scriitorii Livius Ciocarlie si Andrei Codrescu, a fost
lansat miercuri seara, intr-o atmosfera destinsa, pe terasa barului
Green Hours.
Cartea, aparuta in seria “P...
Inventate sau adevărate, cele 28 de povestiri adunate în volumul Primul
meu fum, coordonat de Andra Matzal, sunt tot atâtea propuneri valabile
de lectură, care nu dăunează nici nefumătorilor! De la poeţi ca Dan
Sociu şi Elena Vlădăreanu, la artişti precum Lia Perjovschi sau Vava
Ştefănescu, la p...
Publicată în: May 2010
ISBN: 9789731245102
Tip copertă: paperback
Pagini: 250
Cumpărate împreună:
Preț total: 84,80 lei
Voturi
0.0 ( voturi )
5
(0)
4
(0)
3
(0)
2
(0)
1
(0)
Din aceeași colecție "Prima dată"
- 102,00 RON 102 RON
Adaugă în Coș
- 68,00 RON 68 RON
Adaugă în Coș
- Prima dată de Laura Albulescu, Andra Matzal (coord.)4 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Prima mea carte de Raluca Dincă4 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Primul meu porno de Marius Chivu3 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Primul meu job de Florin Dumitrescu4 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Prima mea călătorie în străinătate de Bogdan Iancu (coord.)4 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Prima mea beţie de Gabriel H. Decuble (coord.)34,00 RON 34 RON
- Prima mea dezamăgire în dragoste de Laura Albulescu (coord.)4 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Primii mei blugi de Corina Bernic (coord.)3 (1)27,20 RON 34 RON 34 RON
Adaugă în Coș
Imprinturile noastre:
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota