În paginile cărţii se fumează intens: „chiştoace reciclate într-o pagină de Flacăra Sibiului, mătase de porumb, Mărăşeşti, ţigări de doctor (Kent lung), Viceroy (Văcăroaie), More, pipă, iarbă şi haşiş – în jointuri rulate sau bonguri improvizate din peturi”, scrie coordonatoarea volumului în prefaţă. Iar aşa cum se întâmplă mereu, istoria primului fum vine la pachet cu strategia de aburire a părinţilor, atât la nivel verbal, cât şi prin îndepărtarea mirosului de ţigări cu gumă de mestecat, muguri de brad etc.
Fiecare scurtă istorie debutează cu o prezentare a autorului. Spre exemplu Antoaneta Ralian sintetizează viciul: „Am tradus 112 cărţi şi am fumat 3 453 000,5 ţigări”. Iar poetul şi criticul Bogdan Stănescu scrie: „A fumat până a căpiat până la vârsta de 30 de anişori, când a realizat că, în lipsa unui balcon decent, tot fumul se duce direct în nasul drăgălaş al fiului său, drept care s-a lăsat”. La scrierea textelor pentru acest volum, câţiva dintre contributori se lăsaseră de fumat. Însă, volumul îşi propune să prezinte întâlnirea, „în urma căreia poate începe o îndelungată şi complicată relaţie între individ şi catalizatorii de consistenţa fumului. Pentru unii dintre autorii acestei antologii, primul fum a fost şi ultimul. Pentru alţii, n-a făcut decât să pună în mişcare o serie de experimente cu propria chimie”, scrie coordonatoarea cărţii în prefaţă. O lectură despre filosofia fumatului spusă prin multe întâmplări amuzante sau dureroase, cartea nu se recomandă fumătorilor care merg mult cu trenul. Nu va face decât să le sporească pofta de un fum. Citiţi articolul în întregime în Evenimentul zilei.