Tocmai ajunsesem la Cluj, mă plimbam pe Bulevardul Eroilor și mă gândeam să intru un pic la librărie, la Book Corner, când m-am simțit trasă de mânecă, știu, nu e o metodă prea elegantă de a opri pe cineva pe stradă, totuși, m-am întors. Era Olguța, eroina din cărțile lui Alex (Moldovan) cu care urma să mă întâlnesc în aceeași după-amiază la o bere. Am recunoscut-o imediat, de altfel Olguța e ușor de recunoscut după ce citești cărțile, chiar dacă ea ar vrea să treacă uneori neobservată.
Mi-a spus direct, fără nicio introducere: „Să știi că mi-a plăcut!“ Ce ți-a plăcut? am întrebat eu mirată. „Cum ce? Revista Ordinul Povestitorilor. Ultimul număr a ajuns deja la mine. Deși unele dintre cazuri le-aș fi rezolvat cu totul altfel!“ a mai adăugat ea nemulțumită, însă Olguța pare mereu nemulțumită de ceva. A tăcut și mi-a zâmbit misterios. „Ai un pic de timp?“ m-a întrebat într-un târziu. Aveam, însă trebuia să mă întâlnesc cu Alex. „Lasă-l pe Alex, e ocupat acum! Trebuie să scrie următoarea carte despre MINE!“ Tipic pentru Olguța. M-a luat de mână și m-a dus la o cafenea din apropiere unde se auzea o muzică de jazz în surdină. „Faci cinste, nu-i așa?“ a presupus ea corect, doar nu te întâlnești cu Olguța în fiecare zi, așa că și-a comandat o sofisticată ciocolată caldă cu mentă, cea mai scumpă din meniu, din care a luat o gură cu un mic oftat de plăcere. „Așadar cazurile... din revistă!“ și-a reluat ea ideea. „Unii dintre copii au fost ingenioși și apreciez munca lor, însă pentru mine toate cazurile ar fi fost floare la ureche. Ce mare lucru să descoperi un hoț de prăjituri? Sau să afli cine a furat toată mâncarea de la Mega Image? Apropo, ce-i aia Mega Image?! La Cluj, nu cred că există un astfel de magazin...“ Am trecut peste asta. „În plus, copiii au avut mari probleme cu animalele, foarte multe animale dispărute! E ciudat. Pe Gușuliță de la Sibiu l-am cunoscut și eu. Personal. Așa cum îl cunosc și pe băiatul din Cluj care a găsit puiul de veveriță... e vecinul meu! Însă cum să dispară o broască-țestoasă care se deplasează cu un metru pe oră?! Mda, foarte ciudat!“ Tot nu înțelegeam ce o nemulțumea, de fapt, pe Olguța, iar ea o dădea înainte cu cazurile. „Ce copil iresponsabil, să-și piardă frățiorul mai mic! Sau fata cu colierul... păi eu l-aș fi găsit într-o jumătate de oră!“ Olguța, care e problema ta? am întrerupt-o eu pentru că vorbea foarte mult și începuse să mă obosească. A tăcut gânditoare. „Nu, n-am nicio problemă. De fapt, cred că sunt un pic invidioasă... toți copiii care au scris în revistă sunt foarte talentați. Cred că ar fi bine să mă apuc și eu de scris, că dacă mă bazez numai pe Alex nu ajung prea departe. Hm, ce părere ai?“ Dragi copii, Olguța vă felicită și vă transmite salutări.
Cu drag,
Adina
0.0 ( voturi )
- 38,00 RON 38 RON
Adaugă în Coș
- Jocuri și jucării. Juniorii de Colectiv de autori4 (1)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Jocuri și jucării. Seniorii de Colectiv de autori5 (1)38,78 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 88,88 RON 88 88 RON
Adaugă în Coș
- 145,44 RON 145 44 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 4.5 (2)44,44 RON 44 44 RON
Adaugă în Coș
- 44,44 RON 44 44 RON
Adaugă în Coș
- 204,00 RON 204 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 34,34 RON 34 34 RON
Adaugă în Coș
- 4.64 (11)44,44 RON 44 44 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Selfie. Juniorii de Florentina Sâmihăian (coord.)5 (15)34,34 RON 34 34 RON
Adaugă în Coș
- 34,00 RON 34 RON
Adaugă în Coș
- Selfie. Seniorii de Florentina Sâmihăian (coord.)5 (31)44,44 RON 44 44 RON
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota