Pachetul conține titlurile:

Poezii

Poetul V. Voiculescu, despre care s-au scris biblioteci, inca asteapta sa fie descoperit. Contactul cu opera lui, in versuri sau in proza, ii ofera cititorului in primul rand prilejul unui exercitiu spiritual. Pentru ca ea insasi este un neincetat exercitiu spiritual, comunicat prin mijloace din ce in ce mai rafinate, pe masura ce autorul ei inainteaza in viata si in arta. Antologia de fata doreste sa ofere o istorie si o configurare a directiilor tematice in care s-au desfasurat exercitiile spirituale ale lui V. Voiculescu: definirea de sine, eu-in-lume; iubirea ca impuls spre fuziune; inserarea in natura; efortul continuu de a comunica cu nivelul spiritual al realitatii. Ea ofera in primul rand o propunere de comunicare individuala, oferind punctul de pornire. Pana unde va putea inainta devine meritul fiecarui cititor.

Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara

Ciclul de poeme intitulat Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara este singular in raport cu literatura romana, nimic similar nu l-a precedat, nimic nu l-a anuntat, nimic nu l-a urmat pana acum. In raport cu autorul, sonetele reprezinta mai mult decat o incununare a intregii opere poetice a lui V. Voiculescu, fiind altceva, de o calitate noua, diferita fata de tot ce scrisese poetul pana atunci. In Ultimele sonete... se reunesc nu numai toate marile teme existentiale si literare care il obsedau pe scriitor in anii de singuratate ai implinirii creatoare, ci si toate experientele spirituale pe care acesta le traia cu deplina discretie, dar si cu o forta neintalnita la niciunul dintre contemporanii sai. 

Zahei orbul | BPT

Toate lucrările lui Voiculescu, în special cele în proză, transmit un me­saj. Mesajul lui Zahei: numai nă­dej­dea îţi dă putere. Fără speranţă, pierdem puterea de a ne construi pe noi înşine. Iar speranţa o poţi găsi numai în tine, spre deosebire de iubire pentru care este nevoie de doi. Cea mai mare greşeală pe care o poate săvârşi fiinţa pornită pe drumul spre lumină este să-şi construiască o speranţă de­pendentă de altcineva în afară de sine însuşi. Iubirea dintre bărbat şi femeie nu are răgaz să se împlinească. Înce­pând cu o explozie de senzualitate, cei doi se vor despărţi înainte ca interiorizarea să se producă. 

Esenţial însă este altceva: Zahei îşi asumă relaţia ca pe o iubire deplină şi alege să ispă­şeas­că pentru o vină pe care nu o are, pentru a apăra memoria femeii care îi dăruise mai mult decât oricine până atunci: viaţa ei. Această relaţie pornită numai din dorinţă devine iubire prin sacrificiul acceptat al amanţilor.