5 recomandări de cărţi premiate/ nominalizate la premiile Nebula
Am rugat pe mai mulţi dintre colaboratorii editurii Paladin să recomande câte un titlu inclus în promoţia Săptămânile premiilor Nebula. Descoperiţi mai jos ce-au avut de spus apropiaţii editurii Paladin despre unele dintre cele mai importante titluri ale literaturii science-ficion şi fantasy.
Abatorul cinci, Kurt Vonnegut (roman nominalizat la premiul Nebula în 1970)
Abatorul cinci este o carte care trebuie citită și recitită cu fiecare ocazie. Nu doar datorită umorului fin, inteligent și subtil, cât datorită forței pe care Vonnegut o are și o exprimă cu atâta talent în această proză emblematică pentru romanul anilor ‘60. Dincolo de călătoriile în timp și răpirile extraterestre, acest roman este o declarație fermă, o reflecție profundă care atacă punctual un secol năucit de război și ură.
Un roman scurt și dens despre condiția umană după ce aceasta a făcut cunoștință cu animalitatea din ea, animalitate care nu ezită să iasă la suprafață când are ocazia.
„I’ve always believed the ultimate dystopia is the inside of your own head,” spune pilotul amator de suprarealism din povestea lui J.G. Ballard, Low-Flying Aircraft. Asta face şi Gibson în Neuromantul - mută distopia în matrice, în interiorul reţelei (neuronale), unde lupta dintre corporaţii pentru controlul viitorului se poartă la nivelul spionajului subtil şi al identificării breşelor cibernetice din sistemele de securitate. Lumea marginalilor post-umani din universul lui Gibson e populată de mercenari dornici de a se reabilita social. Ei pornesc într-o cursă de recuperare a privilegiilor pierdute în momentul ieşirii din cultura corporatistă oficială, folosindu-şi abilităţile ca monedă de schimb pe piaţa neagră.
Evoluția post-y2k a internetului ne arată cât de actuală e viziunea din 1984 a lui Gibson: cu sisteme de operare, browsere, reţele sociale care controlează vieţile utilizatorilor şi le traduce în date ce descifrează şi interpretează comportamente de consumatori. În acelaşi timp, comunităţile de contestatari ai culturii impuse de convieţuirea în reţea susbzistă în ghetourile matricei, în DarkWeb, şi se mobilizează pe IRC-uri monitorizate şi dirijate de agenţii de securitate naţionale şi transnaţionale. Astăzi facem surfing în distopia lui Gibson, fără se ne avântăm dincolo de suprafeţe pentru a nu ne pierde în labirint, pentru a nu deveni disfuncţionali, nişte marginali ai socializării bazate pe preferinţe de consum. Aşteptăm VR-ul să ne elibereze!
Zei americani, Neil Gaiman (roman câştigător al premiului Nebula în 2003)
Zei americani este o carte diferită de tot ce am citit până acum, unică şi nesupusă legilor, îmbinând mai multe genuri pentru a ne trimite într-o călătorie atât de înfiorătoare şi de neobişnuită, încât la final s-ar putea să îţi placă şi să îţi doreşti să o reiei. Adevărul? Am fost uimită. Am fost şocată. Încă sunt. Pentru că nu ştiu dacă am citit un roman sau mai multe, dacă am citit SF sau Fantasy sau amândouă, dacă am înţeles tot ce s-a întâmplat sau am tras concluzii grăbite, pentru că de-a lungul a peste 600 de pagini am trecut prin toate stările emoţionale posibile.
M-a fascinat încă din prima clipă Arieka, planeta unde fiecare lucru este organic, unde viața vegetală, dar și cea animală umplu fiecare loc cu culorile lor vii.
Citind romanul veți rămâne mult mai profund impresionați de Gazde, extratereștrii cu un limbaj de neînțeles pentru oameni. Enigma modului lor de comunicare mi s-a părut mereu aproape la limita înțelegerii, dar veșnic dincolo de ea. E un element memorabil în cel mai frumos mod, dar și sursa uneia dintre cele mai mari drame din Arieka.
Miéville o să vă uimească, o să vă facă să vedeți cu ochii minții cele mai frumoase peisaje și o să vă facă să simțiți pe propria piele frustrarea unui contact cu o rasă fundamental diferită. O să vă poarte cu adevărat printre extratereștrii, cu toată frumusețea și dezamăgirea acestei experiențe. Și o să vă fascineze cu fiecare pagină!
Oceanul de la capătul aleii este un fel de basm spus de Neil Gaiman. O poveste care redă universul copilăriei cu imaginile, vorbele și credințele copilăriei, o poveste care arată că totul este adevărat cînd ești copil, că tot ce faci ține de basm și nu de viața imediată.
O fată care crede că iazul de la capătul aleii este un ocean și o femeie care pretinde că este de-o vîrstă cu universul sînt personaje firești în această realitate a copilăriei.
Neil Gaiman spune povești așa cum ar vorbi despre ce a mîncat la micul dejun, le spune simplu, fără să joace rolul scriitorului, fiind unul dintre puținii din tagma lui care reușesc să dea impresia că cel mai ușor lucru din lume e să fii simplu.
Cartea a fost lansată la București în aceeași zi în care s-a lansat la Londra și New York.
Abatorul cinci, Kurt Vonnegut (roman nominalizat la premiul Nebula în 1970)
Abatorul cinci este o carte care trebuie citită și recitită cu fiecare ocazie. Nu doar datorită umorului fin, inteligent și subtil, cât datorită forței pe care Vonnegut o are și o exprimă cu atâta talent în această proză emblematică pentru romanul anilor ‘60. Dincolo de călătoriile în timp și răpirile extraterestre, acest roman este o declarație fermă, o reflecție profundă care atacă punctual un secol năucit de război și ură.
Un roman scurt și dens despre condiția umană după ce aceasta a făcut cunoștință cu animalitatea din ea, animalitate care nu ezită să iasă la suprafață când are ocazia.
Neuromantul, William Gibson (roman câştigător al premiului Nebula în 1985)
Neuromantul lui William Gibson e un roman legendar, un volum care a schimbat paradigma imaginarului science fiction şi a dislocat virtualitatea dinspre fascinația pentru lumile posibile extraterestre spre interiorul minţii protagoniştilor, reconfigurați chimic şi chirurgical. Volumul a obţinut după publicare trei dintre cele mai importante premii în domeniu: Nebula, premiul Philp K. Dick şi premiul Hugo.„I’ve always believed the ultimate dystopia is the inside of your own head,” spune pilotul amator de suprarealism din povestea lui J.G. Ballard, Low-Flying Aircraft. Asta face şi Gibson în Neuromantul - mută distopia în matrice, în interiorul reţelei (neuronale), unde lupta dintre corporaţii pentru controlul viitorului se poartă la nivelul spionajului subtil şi al identificării breşelor cibernetice din sistemele de securitate. Lumea marginalilor post-umani din universul lui Gibson e populată de mercenari dornici de a se reabilita social. Ei pornesc într-o cursă de recuperare a privilegiilor pierdute în momentul ieşirii din cultura corporatistă oficială, folosindu-şi abilităţile ca monedă de schimb pe piaţa neagră.
Evoluția post-y2k a internetului ne arată cât de actuală e viziunea din 1984 a lui Gibson: cu sisteme de operare, browsere, reţele sociale care controlează vieţile utilizatorilor şi le traduce în date ce descifrează şi interpretează comportamente de consumatori. În acelaşi timp, comunităţile de contestatari ai culturii impuse de convieţuirea în reţea susbzistă în ghetourile matricei, în DarkWeb, şi se mobilizează pe IRC-uri monitorizate şi dirijate de agenţii de securitate naţionale şi transnaţionale. Astăzi facem surfing în distopia lui Gibson, fără se ne avântăm dincolo de suprafeţe pentru a nu ne pierde în labirint, pentru a nu deveni disfuncţionali, nişte marginali ai socializării bazate pe preferinţe de consum. Aşteptăm VR-ul să ne elibereze!
Matei Sâmihăian, Grupul Editorial Art
Zei americani, Neil Gaiman (roman câştigător al premiului Nebula în 2003)
Zei americani este o carte diferită de tot ce am citit până acum, unică şi nesupusă legilor, îmbinând mai multe genuri pentru a ne trimite într-o călătorie atât de înfiorătoare şi de neobişnuită, încât la final s-ar putea să îţi placă şi să îţi doreşti să o reiei. Adevărul? Am fost uimită. Am fost şocată. Încă sunt. Pentru că nu ştiu dacă am citit un roman sau mai multe, dacă am citit SF sau Fantasy sau amândouă, dacă am înţeles tot ce s-a întâmplat sau am tras concluzii grăbite, pentru că de-a lungul a peste 600 de pagini am trecut prin toate stările emoţionale posibile.
Oraşul Ambasadei, China Miéville (roman nominalizat la premiul Nebula în 2012)
Dintre toate romanele câștigătoare sau nominalizate la premiul Nebula și traduse în limba română, unul dintre cele mai surprinzătoare și impresionante a fost, pentru mine, Orașul Ambasadei de China Miéville.M-a fascinat încă din prima clipă Arieka, planeta unde fiecare lucru este organic, unde viața vegetală, dar și cea animală umplu fiecare loc cu culorile lor vii.
Citind romanul veți rămâne mult mai profund impresionați de Gazde, extratereștrii cu un limbaj de neînțeles pentru oameni. Enigma modului lor de comunicare mi s-a părut mereu aproape la limita înțelegerii, dar veșnic dincolo de ea. E un element memorabil în cel mai frumos mod, dar și sursa uneia dintre cele mai mari drame din Arieka.
Miéville o să vă uimească, o să vă facă să vedeți cu ochii minții cele mai frumoase peisaje și o să vă facă să simțiți pe propria piele frustrarea unui contact cu o rasă fundamental diferită. O să vă poarte cu adevărat printre extratereștrii, cu toată frumusețea și dezamăgirea acestei experiențe. Și o să vă fascineze cu fiecare pagină!
Oceanul de la capătul aleii este un fel de basm spus de Neil Gaiman. O poveste care redă universul copilăriei cu imaginile, vorbele și credințele copilăriei, o poveste care arată că totul este adevărat cînd ești copil, că tot ce faci ține de basm și nu de viața imediată.
O fată care crede că iazul de la capătul aleii este un ocean și o femeie care pretinde că este de-o vîrstă cu universul sînt personaje firești în această realitate a copilăriei.
Neil Gaiman spune povești așa cum ar vorbi despre ce a mîncat la micul dejun, le spune simplu, fără să joace rolul scriitorului, fiind unul dintre puținii din tagma lui care reușesc să dea impresia că cel mai ușor lucru din lume e să fii simplu.
Cartea a fost lansată la București în aceeași zi în care s-a lansat la Londra și New York.
Michael Hăulică
