Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei Takeshi Kovacs a britanicului Richard Morgan. După ce am început cluburile de carte (fizice) Paladin cu primele două volume ale seriei, tocmai înainte de pandemie, iată că apariția în limba română (în traducerea neobositului Petru Iamandi) a volumului final al trilogiei, la finalul anului 2023, ne-a oferit ocazia să citim și încheierea, modul în care Takeshi Kovacs, agentul special aproape indestructibil imaginat de Morgan, alege să-și ia rămas-bun de la cititori.

Și o face în forță, întrucât, cale de aproape șase sute cincizeci de pagini, scenele de acțiune, întrepătrunse uneori cu discursuri moralizatoare privind lumea hulpavă a corporațiilor, lăcomia exagerată a bogaților, neputința celor mai puțin norocoși sau distribuția extrem de dezechilibrată a bogăției și bunăstării se succed cu o asemenea repeziciune, încât aproape că nu reușești nicio clipă să-ți tragi sufletul. Ceea ce, firește, după un prim volum noir extrem de întunecat, urmat de un military SF scris ca la carte (adică volumele Carbon modificat, respectiv Portalul Îngerilor), nu este un lucru deloc rău. Numai că acțiunea este un pic cam dezlânată, iar eroul nostru, Takeshi Kovacs, parcă și-a cam pierdut busola.

Așadar, ce-l mână pe el acum în luptă? Reîntors pe planeta natală Lumea lui Harlan, el se trezește angrenat într-o fugă continuă mai întâi pentru a o proteja pe o individă/ lideră pe nume Sylvie Oshima, iar mai apoi pentru a o recupera din mâinile răpitorilor care nu se știe ce doresc cu ea. Apelând la ajutoare de mult uitate, Kovacs este determinat să o salveze pe Oshima, care se pare că suferă de tulburări de personalitate, aflând mai apoi că în interiorul personalității ei mai conviețuiește o personalitate ce pare să fie un legendar personaj din trecutul lui îndepărtat și bogat. Și, deopotrivă, o speranță a rebelilor.

Totodată, Kovacs face tot ce-i stă în puteri să se răzbune pe un ordin religios care, în urmă cu mult timp, i-au omorât definitiv (și prin definitiv chiar asta vreau să spun, cu toate că ne aflăm cu multe secole în viitor, iar o persoană poate supraviețui practic la infinit grație memoriei corticale, un implant în ceafă pe care este stocată personalitatea individului respectiv și care poate fi recuperată – în cazul în care cineva nu dorește cu tot dinadinsul să-l elimine permanent pe respectivul, iar atunci nu are de făcut decât să-i tragă un glonț exploziv în ceafă) prietena și pe fiica acestuia. Încercând, în același timp, să scape de o clonă a sa mai tânără ce a fost înviată/ încarnată tocmai cu scopul de a-l elimina pe actualul Takeshi Kovacs.

Lumea lui Harlan, unul dintre cele mai interesante personaje alături de Kovacs și de Sylvie Oshima, despre care nu aș dori să ofer totuși prea multe amănunte, reprezintă, în opinia mea, unul dintre atuurile acestui volum ce pare că se lungește inutil de mult, dar al cărui final, în opinia unora dintre participanții la clubul de carte din ianuarie, inclusiv a mea, salvează mare parte din călătorie. Un final decent, care face dreptate, spre deosebire de…

Nu pot încheia această scurtă cronică fără a menționa un aspect peste care puteam să trec foarte frumos și aș fi scutit astfel irosirea unor ore prețioase din viață: dacă primul sezon al ecranizării de pe Netflix, în pofida numeroaselor schimbări, a fost vizionabil și nu s-a îndepărtat de sursă, adică primul volum, chiar atât de mult încât să-i oripileze pe fani, ei bine, producătorii au hotărât să ignore aproape complet materialul din al doilea volum și să încerce ei o rescriere a volumului trei, împrumutând și niște vagi idei și din al doilea, reducând practic la ceva rizibil și complet diferit, care nu are absolut nicio legătură cu ce se întâmplă de fapt în Takeshi Sum. De ce oare? Pentru că Netflix nu mai are încredere că telespectatorii își pot pune mintea la contribuție ca să urmărească un fir narativ nu foarte complex, dar care nici nu e un desen animat pentru copii?

Închei spunând că bineînțeles că părerile au fost împărțite, eu personal aflându-mă de partea celor care au cam strâmbat din nas la modul în care autorul a ales să descrie călătoria în care sunt abordate teme precum imortalitatea, identitatea, libertatea, liberul-arbitru, memoria, violența ca mijloc de exprimare, religia și rolul ei, inteligența artificială (volumul acesta a apărut în 2005) și colonizarea altor planete, dar declarându-mă totuși mulțumit de felul în care s-au încheiat lucrurile. Și de cum a ales scriitorul să se folosească de navele spațiale marțiene ce împânzesc cerul Planetei lui Harlan și fac imposibilă decolarea sau măcar apropierea de ele a navelor spațiale care ar dori să se avânte în spațiu.

Richard Morgan – Takeshi Sum, Editura Paladin, 2023, colecția Paladin Science-Fiction, trad. Petru Iamandi