Triplă lansare Paladină la Final Frontier V
Mâine, 2 aprilie, vă așteptăm la Connect Hub pe Bd. Dacia 99, de la ora 16.15, unde lansăm volumele Elantris de Brandon Sanderson, Furia Roșie de Pierce Brown și Trezirea Leviatanului de James S.A. Corey. I-am invitat pe participanții la eveniment - Michael Hăulică, Ionuț Bănuță și Liviu Szoke - să scrie câteva cuvinte în avanpremiera lansării despre volumele pe care le vor prezenta mâine pe viu.
Citește mai jos ce-au avut de scris cei trei despre cărțile pe care le vor recomanda la Final Frontier V.
Elantris, de Brandon Sanderson
O forţă neştiută a luat la întîmplare cîţiva locuitori înzestrîndu-i cu puteri magice, pe care aceştia le foloseau în folosul tuturor. Cu zece ani în urmă magia s-a stins, iar cei atinşi de har cîndva, acum sînt blestemaţi. Oraşul şi-a pierdut strălucirea, devenind un fel de închisoare pentru cei bolnavi, cei refuzaţi. Prinţi declaraţi morţi, dar de fapt exilaţi în sinistrul Elantris, prinţese care vin să se mărite şi află că sînt deja văduve, intriganţi şi împăraţi lacomi se găsesc în galeria personajelor lui Sanderson şi a poveştii lui despre oraşul care şi-a pierdut strălucirea, oraşul care, cîndva, era oraşul zeilor, iar acum este oraşul damnaţilor.
Cu volumul său de debut (Elantris, 2005), Brandon Sanderson a schimbat fața literaturii fantasy, asigurîndu-și, pe lîngă contractul cu Tor pentru trilogia Mistborn, un loc în galeria celor mai importanți scriitori apăruți în noul mileniu.
Michael Haulică - coodonator colecții SF&F la editura Paladin
Liviu Szoke - blogger la FanSF
Trezirea Leviatanului, de James S.A. Corey
Trezirea Leviatanului a însemnat și (re)trezirea interesului pentru space opera. Dacă tema acestui prim roman al seriei poate părea destul de convențională, chiar tradițională, modul în care cei doi autori ce semnează sub pseudonimul James S.A. Corey aleg să povestească dezvoltarea civilizației umane în interiorul Sistemului Solar le-a adus acestora un premiu Hugo și o nominalizare la Locus. A deschis calea a încă patru volume și a unui serial care a fost considerat drept cel mai important produs TV de gen al ultimului deceniu. Imediat după sfârșitul sezonului 1, serialul a primit undă verde pentru un sezon nou nouț (va veni de-abia în 2017, deci grăbiți-vă să citiți cartea pentru că acoperă și – cel puțin în mare parte, dacă nu complet – sezonul 2). Umanitatea e divizată, puterea politică se împarte între Terra și Marte, iar cele câteva miliarde de locuitori ai Centurii încearcă să-și găsească un loc prin hățișul intrigilor și manevrelor murdare. Avem parte de o investigație polițistă, de bătălii spațiale, lupte de gherilă urbană și povești de dragoste. Câte ceva pentru fiecare într-un cocteil unic, proaspăt și modern.
Ionuț Bănuță - artist, blogger la filme-cărți.ro
Cu ocazia târgului, în săptămâna 1-7 aprilie beneficiați de oferta 2+1 la toate cărțile de pe site-ul Paladin dacă treceți codul Final Frontier V în căusuța de observații atunci când faceți o comandă de două exemplare!

Furia Roșie, de Pierce Brown
Cine ar fi crezut că un autor de numai douăzeci și șase de ani poate scrie un bildunsgroman care nu numai că este extrem de ambițios, dar care te și ține cu sufletul la gură cale de cinci sute de pagini pline de aventură, de suspans, de tensiune și de adrenalină? Ei bine, eu unul am crezut că este nevoie de mult mai multă experiență ca să ajungi la acest nivel. Însă Pierce Brown a reușit să uimească pe toată lumea printr-un stil dur și percutant, printr-o idee genială, totul pus în scenă cu ajutorul unor personaje din cele mai trăznite: dure, cinice, mândre, criminale. Iar totul se petrece pe planeta Marte, o planetă terraformată după câteva sute de ani de sacrificii, după sute de ani de sclavie și de bătălii dure, o planetă pe care din păcate oamenii nu sunt egali, căci tot culoarea cu care s-au născut (nu a pielii, e drept) contează cel mai mult și le modelează viitorul.Liviu Szoke - blogger la FanSF