Orașul: antiteza rasei umane

Evoluția umană e relativă și complexă în același timp. Căutăm să fim fericiți cu orice preț, ne agităm întruna și, în toată agitația, nu ne mai găsim locul. Până într-o zi când, din cauza tuturor frământărilor care ne apasă prea greu umerii, luăm decizia să ne mutăm. În alt oraș, în altă țară, la capătul lumii, pe Marte sau Jupiter, dacă se ivește ocazia.

„— Towser, strigă el. Towser, se-ntâmplă ceva cu noi!

— Da, mi-am dat seama.

— Cu creierul nostru. Îl folosim la întreaga capacitate, până în ultimul ungher. Îl folosim ca să pricepem niște lucruri pe care ar fi trebuit să le știm de la început. Poate că vietăţile de pe Pământ gândesc greu, confuz. Poate noi suntem idioţii universului. Poate că gândim în șabloane, ca să facem cu greu ceea ce trebuie să facem.”

În Orașul, de Clifford D. Simak, evoluția este prezentată pe parcursul a mii de ani, dintr-o perspectivă pe cât de complexă, pe atât de nostalgică. Încă de la începutul romanului, oamenii descoperă energia atomică, pilotează elicoptere în loc să conducă mașini și aleg să părăsească orașele aglomerate în căutare de liniște și spațiu. Pentru că e mai simplu să te muți pe o moșie imensă, în natură, și să faci naveta cu elicopterul spre locul de muncă în loc să trăiești în orașul aglomerat pe care l-ai detestat dintotdeauna, nu?

Ulterior, membrii familiei Webster (laitmotivul romanului) vor fi pe rând precursorii evoluției, reprezentând poziții-cheie. Vor crea cei mai cei roboți, vor interacționa cu mutanții (cu care au o relație dificilă) și le vor da grai câinilor. Și astea sunt doar câteva dintre detalii.

„<<Mândrie>>, gândi Webster. <el – Tyler Webster, președintele Comitetului Mondial.>>”

Cel mai important robot din roman este Jenkins, slujitorul familiei Webster, care asistă la toate schimbările ce au loc pe parcursul miilor de ani. E de-a dreptul fascinant cum evoluează acest robot în toate etapele cărții: de la interacțiunea inițială cu oamenii (familia Webster) și cea cu animalele (inițial, câinii, ulterior, alte vietăți) până la transformarea sa aproape umană de la final.

„Cu asta se alegea dintr-o viaţă prea lungă, gândi Jenkins – dintr-o viaţă prea lungă și din neputinţa de a uita. Asta va fi partea cea mai grea; niciodată nu va putea să uite. Se întoarse, ieși pe ușă și traversă curtea. Andrew îl aștepta la baza scării care urca în navă. Jenkins încercă să spună adio, dar nu putu. Se gândi că ar fi vrut să plângă, dar roboţii nu pot plânge.”

Orașul este un roman musai de citit dacă vă încântă ideea perspectivelor de viitor duse la extrem. Plus că Simak prezintă o analiză impresionantă a rasei umane, ca pe o antiteză între evoluție și involuție. Și, ghiciți ce, lumea perfectă chiar există, doar că aparent nu pe Pământ.

Clifford D. Simak, Orașul

• Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
•  

Editura Paladin, 2018