Joi raid: Urzeala tronurilor, varianta SF

Însemnarea de faţă se datorează conjuncţiei dintre o jubilare şi un ferpar, dulce-amarul vieţilor noastre.

Pe 16 august am jubilat la primirea unei traduceri; în e-mailul însoţitor, traducătorul menţiona că fusese „cu ghinion”, dar pentru mine era un noroc – pentru prima dată am toate volumele trilogiei Helliconia de Brian Aldiss şi există astfel şanse reale să fie tipărite la Paladin. În 1995, editura Dante publicase Helliconia – primăvara, iar în 1996 Helliconia – vara, după care.... nimic. Ultimul volum n-a mai apărut în limba română.

Peste trei zile a murit Brian Aldiss (printr-o coincidenţă bizară, a doua zi după ce împlinise 92 de ani).

Asta a fost conjuncţia.

În siajul ei am citit amintiri, exegeze... şi altele mai mult sau mai puţin interesante despre Aldiss, dintre care mi-a atras atenţia următoarea, al cărei original îl puteţi găsi aici: http://thewertzone.blogspot.ro/2017/08/a-song-of-three-seasons-sf-game-of.html

şi din care voi prelua câteva citate, cu acordul amabil al autorului Adam Whitehead.

„Este vorba despre o lume unde anotimpurile durează ani, unde verile se pot întinde pe decenii şi iernile devastatoare pot ameninţa cu distrugerea completă a civilizaţiilor. În căldura verii, prinţi şi regi se înfruntă, urzind comploturi pentru tronuri, dar în toiul iernilor geroase oamenii caută adăpost înapoia zidurilor castelelor şi oraşelor. Creaturi stranii apar din nordul îndepărtat şi se îndreaptă spre sud în migraţii uriaşe care ameninţă extincţia omenirii. Şi toate acestea se petrec într-o lume numită... Helliconia!

La baza trilogiei lui Aldiss se află o idee pe care iubitori genului fantasy o vor găsi familiară: cea a unei lumi în care anotimpurile nu durează doar trei luni, ci ani şi chiar secole. Dar spre deosebire de Un cântec de gheaţă şi foc de George R. R. Martin, anotimpurile Helliconiei au la bază principii ştiinţifice reale.

Locuind în Oxford, unde avea acces la numeroşi specialişti în toate domeniile ştiinţifice, Aldiss a creat cea mai detaliată planetă descrisă vreodată în science-fiction. Helliconia rămâne lumea cea mai remarcabilă din istoria SF-ului, depăşind prin plauzibilitate ştiinţifică până şi Arrakis a lui Frank Herbert.

Un cântec de gheaţă şi foc poate fi văzută în mod clar ca echivalentul fantasy al Helliconiei. Fanii pasionaţi de ştiinţă şi de astronomie ai Urzelii tronurilor s-au străduit să imagineze hărţi planetare într-un sistem în care ar fi putut exista anotimpuri atât de lungi şi neregulate, apelând uneori la materia întunecată ori la stele neutronice invizibile pentru a explica excentricităţile orbitale necesare. George R. R. Martin a afirmat însă constant că motivele pentru anotimpurile lungi din Westeros şi Essos sunt exclusiv de natură  magică.

Influenţa Helliconiei asupra lui Un cântec de gheaţă şi foc este desigur speculativă – ţinând seama de renumele şi importanţa trilogiei, Martin a citit-o aproape cu certitudine – , dar paralelele dintre cele două serii sunt cu siguranţă fascinante.”

Mihai-Dan Pavelescu