Expediție către Lumea Inelară - Cartea lunii iunie
Publicat în 1970, romanul Lumea Inelară (traducere din limba engleză de Maria Drăguț, Paladin, 2018) a intrat în istorie ca unul dintre cele mai importante romane SF. A fost răsplătit cu Premiile Hugo, Nebula, Locus. S-a vorbit în mai multe rânduri de ecranizarea lui, dar până în prezent proiectul nu a fost dus la capăt.
Există mai multe puncte forte ale Lumii Inelare, scrierea principală a lui Niven, care transformă lectura într-o experiență de neuitat. Amatorii de hard SF vor găsi o serie de speculații, de idei și de concepte fascinante, începând cu însăși arhitectura Lumii Inelare și terminând cu câmpul de stază Slaver. Iubitorii de space opera vor avea parte de un lanț de peripeții clasice, având în centru călătoria către o civilizație misterioasă și explorarea acesteia. În fine, cei care caută în SF personajele și civilizațiile exotice vor întâlni în Lumea Inelară rase fascinante, începând cu cea a Păpușarilor Pierson, posesorii celor mai avansate tehnologii din Galaxia cunoscută, și a Kzinilor, feline ucigașe și inteligente („Semăna cu o pisică vărgată foarte grasă, înaltă de doi metri și jumătate. Dar nici vorbă de grăsime. Kzinul era un pachet de mușchi, netezi, puternici și straniu dispuși peste un schelet deopotrivă de neobișnuit. Din labele ca o pereche de mănuși, din piele neagră, scoase niște gheare ascuțite și strălucitoare”).
Expediția către Lumea Inelară este formată din patru membri: un Păpușar, un Kzin și doi oameni (un bărbat și o femeie: aceasta este programată genetic să manipuleze norocul). Misiunea lor: să contacteze misterioasa civilizație care locuiește în sistemul artificial al Lumii Inelare și să culeagă date despre tehnologia acesteia.
Inițial, Larry Niven nu avea de gând să continue Lumea Inelară. Însă mai mulți fani ai cărții – de la studenți la oameni de știință consacrați – i-au atras atenția că modelul lumii inelare este unul instabil: „În timpul unui discurs pe care-l țineam în Boston, o persoană din public a subliniat faptul că, din punct de vedere matematic, Lumea Inelară ar putea fi comparată cu un pod suspendat fără niciun punct de sprijin”. Așa că a decis să ofere o continuare romanului, în care să pună lucrurile la punct. Astfel a fost publicat Inginerii Lumii Inelare (traducere din engleză de Mihai Bădescu, Paladin, 2019). În cele din urmă, seria avea să cuprindă cinci volume – ultimul dintre acestea, Fate of Worlds, fiind publicat în 2012 în colaborare cu Edward M. Lerner. Din serie mai fac parte alte patru romane, scrise tot în colaborare cu Lerner, a căror acțiune se petrece înaintea evenimentelor din Lumea Inelară.
Larry Niven, Lumea Inelară
Traducere din limba engleză de Maria Drăguț
Editura Paladin, 2018