Conspirații temporale
Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August (traducere din engleză de Alexandra Fusoi) poate fi descris în mai multe feluri: roman pe tema timpului, roman despre reîncarnare, roman despre conspirații planetare, roman despre paradoxuri temporale, roman de aventuri, roman polițist, roman de spionaj, roman de dragoste. Și așa mai departe. Toate aceste descrieri sunt exacte – dar nici una dintre ele nu epuizează spectaculosul roman al lui Claire North, unul dintre cele mai originale SF-uri publicate în ultimii ani.
Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August este un fel de Ziua cârtiței la scară mare. În Ziua cârtiței, personajul lui Bill Murray este nevoit să trăiască de nenumărate ori aceeași zi. Orice ar face, în orice fel s-ar sinucide, a doua zi se trezește și o ia de la capăt, prizonier al unei inexplicabile bucle temporale. Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August aplică acest concept la scara unei vieți: Harry August se naște, trăiește, moare... și se naște din nou în aceeași viață. O dată, de două ori, de trei ori... și așa mai departe. Și, de fiecare dată, își reamintește viețile anterioare. Dacă într-o viață a studiat matematica, în viața următoare va fi un matematician desăvârșit din primii ani de viață, când i se activează conștiința vieților anterioare. Capacitatea lui de a influența istoria știută (al Doilea Război Mondial, criza rachetelor din Cuba, moartea lui Kennedy, Cernobîl) este limitată, dar suficient de elastică pentru a-i permite să acționeze asupra evoluției tehnologice, de pildă. Pe scurt, poate să influențeze istoria, dar în anumite limite.
Schema se complică atunci când Harry August descoperă că nu este singurul om de acest fel. Ființe similare lui au trăit din cele mai vechi timpuri și fac parte dintr-o societate secretă, ai cărei membri își trimit semne prin timp. Este un mod extrem de original prin care Claire North reimaginează conceptul de călătorie temporală, despre care s-ar fi zis că s-a spus totul. Misiunea lui Harry August e de a rezolva enigma condiției lui, dar și de a împiedica sfârșitul lumii, ale cărui semne au fost transmise din viitor.
Rezultatul este în același timp spectaculos din punctul de vedere al acțiunii și sofisticat intelectual. Claire North construiește un cocktail de subgenuri, în care intră SF-ul paranoic al lui Philip K. Dick, filme ca Edge of Tomorrow (2014), romane/filme de spionaj plasate în Germania de Est sau în URSS, ucronii și așa mai departe.
Claire North este pseudonimul lui Catherine Webb. Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August (primul roman publicat sub această semnătură, dar nu și primul ei roman) a fost recompensat cu John W. Campbell Memorial Award 2015 și Premiul Ignotus 2016 pentru cel bun roman străin.
Atingerea, al doilea roman publicat sub identitatea Claire North, a apărut de asemenea la Paladin (traducere de Ioana Tudor).
Claire North, Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August
- Traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fusoi
Editura Paladin, 2017