După ce vreme de aproape trei ani întâmplarea a făcut să nu ne apropiem deloc de cărțile unuia dintre cei mai populari scriitori de SF din toate timpurile, iată că într-un răstimp de vreo opt ediții ne-am îndreptat atenția asupra a două romane ale celui care a pus practic pe harta SF-ului roboții și a inventat unul dintre cei mai cunoscuți termeni ai literaturii speculative: psihoistoria.

Este vorba, evident, de Isaac Asimov, iar romanul pe care l-am discutat la Clubul de carte Paladin de la finalul lunii februarie a fost O piatră pe cer, primul volum (scris) din seria Imperiul. Am spus „scris” în paranteză întrucât acțiunea lui se petrece, cronologic vorbind, după Praf de stele și Curenții spațiului și la mare depărtare de cea din seria Roboții.

Suntem la mii și mii de ani distanță în viitor și omenirea s-a răspândit prin toată galaxia. Și nu mai știe nimeni că de fapt Pământul este leagănul civilizației și că de pe el oamenii au plecat spre stele, creând un colosal imperiu galactic.

Joseph Schwartz, un croitor ce deja se și vedea profitând liniștit de pensie pe Pământul anilor cincizeci ai secolului douăzeci, ajunge să călătorească în timp în urma unui incident bizar ce implică un experiment cu un eșantion de uraniu brut la Institutul de Cercetări Nucleare din Chicago și se trezește astfel într-un viitor extrem de bizar, la marginea aceluiași Chicago pe care-l părăsise cu doar câteva clipe în urmă, însă pe care îl descoperă complet schimbat.

Și, asemeni acelui băiețel urât din romanul pe care Asimov l-a scris împreună cu alt clasic, Robert Silverberg, Schwartz descoperă cu stupoare că s-a transformat într-o relicvă ce nu mai înțelege absolut nimic din viitorul îndepărtat al omenirii: limba lui e stâlcită, el însuși e ca o fosilă demnă de studiat la microscop și de analizat de cele mai strălucite minți ale acestor vremuri noi, iar Pământul s-a transformat în sfârșit în ceea ce se temea toată lumea contemporană cu Schwartz: o piatră aproape moartă și lipsită de viață din pricina radioactivității și pe care mai trăiesc doar o mână de oameni.

Motiv pentru care, află el cu uimire și groază, când oamenii ajung la șaizeci de ani, li se aplică regula de care nu scapă decât o mână de fericiți: sunt pur și simplu eutanasiați, întrucât resursele Pământului nu mai permit supraviețuirea unui număr mare de oameni. Și aventurile încep să se țină lanț după sosirea lui Schwartz, care este supus unui experiment ce îl ajută să-și dezvolte nu doar capacitățile intelectuale, ci îl și transformă într-o adevărată mașinărie înzestrată cu abilități deosebit de periculoase.

Iar odată cu sosirea pe Pământ a unui cercetător care insistă că totuși Pământul este planeta de baștină a tuturor oamenilor răsfirați prin galaxie și care vine să caute dovezi pentru acest lucru, dovezi pe care vrea să le descopere în locuri considerate interzise și periculoase, se înfiripă și o poveste de dragoste de toată frumusețea între el și tânăra fiică a savantului care îl ajută pe Schwartz (de fapt îl folosește drept cobai) să ajungă în rând cu lumea și chiar să o depășească.

Însă pământenii, terranii, niște paria în ochii celor ce trăiesc pe alte planete, sunt priviți de sus și considerați mult inferiori acestora, ba chiar periculoși din pricina radioactivității care li s-a cuibărit în organisme și, prin urmare, prezintă un pericol mortal pentru cei din afara Pământului. Și de aceea ei n-au uitat și nici nu vor uita aceste lucruri, punând la cale un complot ce pare straniu de cunoscut prin prisma evenimentelor prin care am trecut noi înșine în urmă cu doar vreo doi ani.

Scrisă în anii cincizeci, povestea imaginată de Isaac Asimov este doldora de idei și – deși păcătuiește prin ritm și naivitate (inerentă atunci când îți imaginezi evenimente și progrese ce au loc la zeci de mii de ani în viitor), plus o poveste de dragoste superficial tratată și forțată, pusă acolo parcă doar ca să fie, dar de fapt reprezentând motorul care-l angrenează în luptă pe cercetătorul venit din spațiu – are marele merit de a nu bate moneda pe marele pericol al bombei nucleare, de exemplu, cu toate că ea reprezintă probabil însuși motivul distrugerii aproape totale a Pământului, sau a vânătorii de comuniști deghizate în altceva.

Eutanasia, experimentele pe oameni, istoria uitată, călătoria în timp, expansiunea în spațiu, reducerea populației Terrei din pricina sărăcirii resurselor naturale sunt multe teme abordate de Isaac Asimov în acest roman care cu siguranță nu se poate compara cu cele mai interesante povestiri cu roboți sau, mai ales, cu primele romane din seria Fundația, dar care, cel puțin pentru mine, a reprezentat trecerea, puntea de legătură între povestirile cu roboți și opera de căpătâi a „bunului doctor”.

Isaac Asimov – O piatră pe cer, Editura Paladin, 2012, 2022, Serie de autor Isaac Asimov, trad. Horia Nicola Ursu