La început de februarie, când prin unele locuri nămeții erau până la geam, iar prin altele se ruga lumea să cadă măcar un fulg de nea, noi, la Clubul de carte Paladin, discutam, după ce fuseserăm nevoiți să amânăm ediția cu o săptămână, despre o poveste în care parcă plouă întruna. Sau cel puțin asta ar putea fi impresia bieților podari, carne de tun într-un război al cărui sens nu prea îl înțeleg pe deplin.

A venit așadar momentul uneia dintre cele mai iubite serii fantasy ale ultimului deceniu, începută în 2010 de nimeni altul decât prolificul Brandon Sanderson: Arhiva Luminii de Furtună, programată să aibă zece volume, din care au apărut deja patru (la ei), iar al cincilea se pregătește să vină la finalul acestui an sau la începutul lui 2024, pentru că mașinăria de scris Sanderson, cel care a creat o adevărată industrie din această îndeletnicire și care anul trecut i-a lăsat pe mulți cu gura căscată când a strâns doar vreo patruzeci de milioane de dolari printr-o campanie de crowdfunding menită doar să demonstreze că se poate, dacă se vrea, și că marile entități care publică an de an cărți ar trebui să le arate ceva mai mult respect celor de pe urma cărora trăiesc și ele, deci Sanderson, cum scriam înainte de această lungă paranteză, nu se ocupă, deși, după umila mea părere, ar trebui să o facă, doar de această serie, ci se ține și de multe altele și le acordă pe rând importanță nu după cum bate vântul sau îi vine neapărat inspirația, ci și după cum doresc fanii.

Prin urmare, dacă își încordează nițel mușchii și devin mai vocali cei cărora le-a intrat la suflet seria Mistborn (Născuți din ceață), Sanderson ia notă și se mai apucă de un volum (deja a ajuns cu ea la fel ca Abercrombie, în epoca industrială, sper să nu continue și să o transforme în sci-fi-fantasy, că-l cred în stare). Dacă simte că bate vânt de răzvrătire dinspre fanii Skyward, gata, încă un SF ce se petrece printre stele, abandonând cu totul mărețul univers Cosmere din care fac parte, de pildă, seriile Stormlight Archive și Mistborn. Nu mai zic de seriile YA, că sunt și alea câteva, și se știe cine are de fapt ultimul cuvânt în casă când vine vorba de împărțit finanțele atribuite cumpărării de cărți, doar suntem conștienți ce se vinde cel mai bine la ora actuală.

Deci cum spuneam, din păcate Sanderson nu se poate dedica trup și suflet seriei pe care ar trebui totuși s-o termine, cât timp mai avem suficienți neuroni ca să reținem toate personajele, acțiunile și interacțiunile, nu mai zic de animalele, armele, obiceiurile și tradițiile, felurile de mâncare și tipurile de spreni: Arhiva Luminii de Furtună. În deceniul ăsta sigur nu o va termina, ținând cont de ritmul de publicare, însă măcar primul ciclu de cinci romane sper să vadă lumina tiparului până în 2030.

Sanderson are o bază de fani destul de numeroasă nu doar la nivel mondial, ci și în România. Păcat că ritmul, așa cum observă și comentează mulți cititori, nu e unul mulțumitor pentru toată lumea, dar asta este, trebuie să ne mulțumim cu ce avem și să-l boscorodim poate un pic și pe Sanderson, că, dacă n-ar mai scrie volume de 1 500 de pagini, poate le-am vedea publicate ceva mai repede. La club, ca de fiecare dată, unii l-au criticat că scrie prea mult, alții că scrie prea puțin, că ei ar vrea și mai multe pagini. Unii au zis că e un geniu, alții că scrie de fapt la kilogram și că o ia uneori pe arătură și se încurcă în detalii, dar i-au recunoscut totuși meritul de mare povestitor și că este unul dintre cei mai inventivi autori din toate timpurile.

Eu îl cred că se apropie de geniu cu această serie pe care o consider de căpătâi și definitorie pentru Sanderson, un epic-fantasy cu nenumărate ramificații, cu un sistem de magie complet nou, cu personaje variate, adesea destul de nuanțate și pe care ori ai vrea să le strângi de gât că nu evoluează sau că acționează anapoda, ori să le mângâi pentru cât de hain se poartă alții cu ele (Kaladin mi se pare un exemplu perfect pentru afirmațiile de mai sus). În rest, avem o planetă bântuită de furtuni colosale, care rad tot în cale, unde se înfruntă două popoare în urma unui presupus atentat pus la cale de unul dintre ele, care a trimis un asasin de elită să-l ucidă pe regele celuilalt popor. Iar fratele și apropiații regelui ucis au cerut răzbunare. Și și-au luat cristalarmurile și cristalsăbiile, au chemat poporul la oaste pe Câmpiile Sfărâmate și se lupă de vreo șase ani la momentul în care începe de fapt povestea lui Kaladin în calitate de podar. Într-un cuvânt: epic. Seria asta ar trebui să devină cea mai importantă serie fantasy a tuturor timpurilor. Unii nu vor fi de acord, și le înțeleg punctele de vedere și obiecțiile. Dar cred că totuși am voie să-mi imaginez că așa va fi.

Brandon Sanderson — Arhiva Luminii de Furtună I: Calea Regilor, vol. 1+2, Editura Paladin, 2016, trad. Ana-Veronica Mircea