Club de carte Paladin #39: Tigana, Guy Gavriel Kay

de Liviu Szoke15 decembrie 2022
Tigana

Ultima vineri din luna noiembrie ne-a adus un fantasy clasic scris de unul dintre cei mai serioși și mai titrați autori de fantasy al vremurilor moderne: canadianul Guy Gavriel Kay și al său clasic Tigana, un roman considerat de mulți unul dintre cele mai reușite ale genului și prezent în mai toate timpurile cu „The best of the best”.

Era 1990 și Guy Gavriel Kay se documenta din greu pentru a scrie un fantasy inspirat din Renașterea italiană. Unii scriitori încă se mai lăsau influențați de Stăpânul inelelor, alții o porneau pe alt drum, complet nou și imprevizibil, alții încercau să împace vechile teme cu altele noi, fără să uite că ce e utilizat la nesfârșit poate deveni obositor și repetitiv, dar și că nu trebuie să strici rețeta dacă ea funcționează perfect.

Kay scrie însă un roman care începe cu un război, pentru că, nu-i așa, războaiele și banii țin lumea în mișcare și o împiedică să se plictisească?, dar îl continuă într-un mod cu totul surprinzător. A ieșit Tigana, un volum de peste 700 de pagini, măiestru țesut, dar static pe alocuri și alambicat de îți stă mintea în loc în încercarea de-a desluși toate ițele, de-a înțelege cine ce face și de ce, cine e rău și cine e bun, cine trădează pe cine și ce motiv abscons are, dar mai ales cine sunt pionii și cine sunt maeștrii păpușari.

Ideea principală este alta: ca să nimicești cu adevărat un popor trebuie să-l ștergi cu totul din istorie. Să-i faci clădirile una cu pământul nu-i de ajuns. Să-i stârpești toți locuitorii poate că ar fi suficient. Dar răzbunarea vrăjitorului al cărui fiu a fost ucis în mod neașteptat de prințul unei provincii a cărei capitale era cea mai falnică așezare din peninsula ce aduce suspect de mult prin obiceiuri cu Italia renascentistă nu s-a rezumat doar la înfrângerea dârjilor tiganezi. Nu, el a vrut să șteargă cu totul amintirea faptului că acest oraș a existat vreodată. Și i-a făcut pe ceilalți să uite, pedepsindu-i astfel pe cei care își mai amintesc că odinioară au făcut parte dintr-un ținut măreț. Își mai amintesc numele, deși le-a fost schimbat, însă de cum îl pronunță în fața cuiva, e ca și cum acesta nici măcar nu l-a auzit, trecându-i parcă pe lângă ureche.

Au trecut anii, dar cei din Tigana n-au uitat că odinioară erau un popor înfloritor. Cum n-au uitat nici trădările, nici dușmăniile, nici harța, nici ambițiile mai mici sau mai mari. Membrii clubului nostru au fost împărțiți, ca de obicei, în tabere, unora plăcându-le ideea și execuția, alții considerând monumentala operă a lui Kay prea lungă, prea întortocheată sau pur și simplu aproape imposibil de înțeles.

Pentru că, nu-i așa, gusturile sunt diverse și nici nu se discută, iar ce-i place unuia nu-i obligatoriu să le placă și celorlalți, și viceversa. Așadar, dacă v-a plăcut de Devin sau de Dianora, dacă v-a plăcut, de ce nu, de unul dintre vrăjitori, dacă v-a plăcut ideea unui amestec formidabil de tropi, de bufoni de-ai lui Shakespeare, de Infernul lui Dante întâlnește o triadă alcătuită din zei păgâni ce par a înlocui cu succes Sfânta Treime a creștinismului, dacă v-ar plăcea ideea unor tirani care asupresc locuitorii (ce surpriză!), transformând totul într-un desăvârșit sistem totalitar de care lui Orwell sau Zamiatin nu le-ar fi deloc rușine, dacă v-ar plăcea să vă lăsați purtați prin lumile extraordinar de detaliate și de minuțios construite de un adevărat artizan al genului fantasy, puneți mâna și citiți extraordinarul Tigana.

 

Guy Gavriel Kay – Tigana, Editura Paladin, 2022, trad. Nicoleta Vuțescu

Recomandări (124) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (138) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (59) Concursuri (14)
recenzie Takeshi Sum
Club de carte Paladin #53: Takeshi Sum, Richard Morgan de Liviu Szoke 26 februarie 2024
Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei...
Mai multe
header Sufletul împăratului
Club de carte Paladin #52: Sufletul împăratului, Brandon Sanderson de Liviu Szoke 22 ianuarie 2024
Ultimul Club de carte Paladin pe 2023 ne-a adus sub nemiloasa lupă o nuvelă din universul Elantris al prolificului Brandon Sanderson. Spun nuvelă, dar...
Mai multe
header Orasul
Club de carte Paladin #51 - Orașul, Clifford D. Simak de Liviu Szoke 14 decembrie 2023
Ediția cu numărul cincizeci și unu a Clubului de carte Paladin ne-a adus în atenție un clasic al genului apărut tocmai în 1952: Orașul, de Clifford D....
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART