Club de carte Paladin #33 – Cavalerul, Gene Wolfe
Cu puțin înainte de primul târg de carte în format fizic după doi ani, Bookfest 2022, într-o seară de vineri, ca (aproape) întotdeauna, am discutat la ediția cu numărul treizeci și trei, după cum îi spune și numele, a Clubului de carte Paladin, despre una dintre cele mai grele cărți fantasy care mi-a picat vreodată în mână și poate cea mai dificilă și mai complexă (poate și mai greu de digerat) poveste de la Orașul Ambasadei încoace.
Am ajuns să fug de cărți grele și să le abordez doar atunci când știu că am o perioadă nu de pauză, că nu mai știu ce e aia, ci un pic mai relaxată decât de obicei. Cărțile de genul primului volum al dipticului scris de un adevărat rege al fantasy-ului american nu trebuie citite pe bucăți și cu întreruperi, ca să le pricepi sensul, mai ales când pe autor îl cheamă Gene Wolfe și și-a câștigat renumele în rândul confraților încă de acum vreo patruzeci de ani, pe când a sa serie Urth făcea furori și lua mai toate premiile majore ale genului.
N-am apucat să citesc celebra serie și aș putea spune că volumul publicat de Editura Paladin a fost prima mea întâlnire cu un roman al autorului american (mai citisem, cred, o povestire la un moment dat). Pentru mine n-a fost cu noroc însă, căci numai relaxată n-a fost luna mai, una extrem de aglomerată înainte de târgul de carte, așa că nici lectura n-a fost cum mă așteptasem. Pentru ceilalți participanți la club însă... părerile au fost împărțite.
Jumătate au fost pro, jumătate au fost contra, iar cei care au fost contra au zis că povestea este încâlcită și incoerentă, de ajunge să te zăpăcească la un moment dat. Despre ce este vorba? Răpit de un popor ciudat dintr-o să-i zicem altă dimensiune, un adolescent american are parte de aventuri peste aventuri în căutarea unei săbii legendare printr-un univers fantastic alcătuit din șapte lumi suprapuse și, uneori, întrepătrunse, primind o altă identitate și, tipic pentru un tânăr avid de viață și peripeții, încercând cu tot dinadinsul, uneori complet nesăbuit, să devină cavaler. Pentru asta el trebuie să găsească însă sabia pomenită mai sus, care este păzită de un dragon de care se teme toată lumea.
Este un vis? Este o seamă de vise înlănțuite? Este delirul unui fost soldat traumatizat, acum lăsat la vatră și arzând de febră pe un pat de spital? Este imaginația febrilă a unui adolescent care se închipuie mare erou de povești cu dragoni, dar fără Ilene Cosânzene, însă cu oameni și făpturi pregătite să-i sară oricând la beregată sau să-i facă felul când nu se așteaptă? Sau este mintea genială a unui autor care a decis să aștearnă o poveste altfel într-un mod complet inedit? Judecați și singuri citind această neobișnuită carte, a cărei continuare, Vrăjitorul, a apărut de asemenea la Paladin.
(Am ajuns într-unul din momentele acelea în care e greu să spui adevărul. Se poate ca acum să-mi fie cel mai greu. Așa cred. Am ieșit din casă, m-am plimbat puțin, m-am uitat la mare și la munți și la locul minunat în care locuim Dacă Disiri sau Michael ar fi fost aici, aș fi vorbit cu ei, dar nu erau și a trebuit să decid singur. Am decis, și ăsta e adevărul.)
Gene Wolfe – Cavalerul, Editura Paladin, 2018, trad. Dan Doboș