Club de carte Paladin #26: Germenul Andromeda, Michael Crichton
Apărută într-un moment practic perfect pentru ca orice cititor ceva mai dispus să fie atent la nenumăratele informații prezentate în amănunt de autor cu privire la virusuri, bacterii sau microorganisme extraterestre capabile să extermine nu doar populația unui oraș întreg, ci poate chiar a unei țări sau a unui continent, adică anul trecut, pe vremea când pandemia de coronavirus încă era un șoc pentru toată lumea, uimită că se poate trece prin așa ceva, deși am ajuns, se credea, la apogeul civilizației, povestea imaginată de Michael Crichton pe vremea când omenirea abia pășea, timid, pe Lună este un hard-SF extrem de serios excelent pus în scenă, care nu doar că pune niște întrebări pertinente despre ce-ar putea face oamenii într-o situație cum e cea expusă mai sus, ci le și găsește răspunsuri, soluții, grație nu doar celor mai recente (la acea vreme) descoperiri științifice, ci și a dăruirii și talentului unor oameni altminteri supuși greșelii.
Pe scurt, un satelit american trimis în spațiu pentru a observa dacă microorganismele pământene pot suferi mutații rapide sub acțiunea unor condiții extreme deviază de la traseu în urma unui incident necunoscut și se prăbușește în apropierea unui orășel american cu nici cincizeci de suflete la activ, complet izolat de lume. Și toată lumea de acolo cade fulgerată la pământ, în urma coagulării aproape instantanee a sângelui, după cum vor descoperi uluiți, mai apoi, cercetătorii. Toată lumea, cu excepția unui bebeluș de două luni și a unui moșneag de 69 de ani care a trecut prin multe.
Cu ceva vreme în urmă se formase o echipă de cercetători și se construise un laborator ultrasecret, ferit de ochii lumii, în deșertul Nevada, nu foarte departe de Las Vegas, dar despre care nu știa decât o mână de oameni, tocmai pentru astfel de situații, în cazul ivirii unui pericol biologic atât de mare, încât ar fi fost nevoie de condiții de top și de cele mai geniale minți în materie de cercetare pentru găsirea unei soluții.
Misterul se tot adâncește însă pe măsură ce trec orele, este disecată substanța găsită în satelit, este descoperit modul în care acționează, dar nu și motivul pentru care două persoane atât de diferite au reușit totuși să supraviețuiască nevătămate sub acțiunea acelei substanțe mortale venite din spațiu. Iar lupta este, bineînțeles, contracronometru de la un anumit punct încolo, pentru că microorganismul pare că nu poate fi distrus așa ușor prin metode convenționale, ci, la fel ca și bacteriile pe care uneori le purtăm cu noi toată viața, trebuie mai degrabă îmblânzit, acceptat, vindecat. Căci un parazit de succes nu e cel care își omoară imediat gazda, murind și el odată cu ea, ci acela care știe să-și facă un culcuș confortabil și să profite la maximum de ea.
Michael Crichton a fost un scriitor prolific, un vizionar și un răsfățat al publicului timp de decenii întregi. Înzestrat cu o imaginație formidabilă și cu o extraordinară putere de-a explica informații științifice pe înțelesul cititorilor fără o pregătire temeinică pentru temele abordate în cărțile sale, el a fost nu doar inventatorul tehnotrillerului, ci și autorul unor titluri legendare, ecranizate cu mai mult sau mai puțin succes la critică (dar foarte pe gustul publicului), printre care se numără Jurassic Park (și urmarea Lumea pierdută), Congo, Sfera, Westworld, Omul terminal, Calomnia, Prada, Twister, Al treisprezecelea războinic și multe altele. Extrem de versatil, a scris în nenumărate subgenuri și a lansat câteva idei extrem de îndrăznețe, primite la început cu reticență, dar care mai apoi i-au dovedit geniul, imaginația debordantă și nemaipomenita capacitate de extrapolare.
Nu mai intru în amănunte privind suspansul ce se acumulează în această excelentă poveste scrisă pe când mama mea abia intra la școală sau felul în care țin minte că mi-am ros unghiile de nerăbdare atunci când am citit pentru prima oară acest volum pe care l-aș recomanda tuturor celor care vor să citească un hard-SF serios, bine documentat și cu un suspans ce te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.
Mai multe, vineri 29 octombrie, de la orele 19.30, unde altundeva decât la Clubul de carte Paladin #26?