Club de carte Paladin #22: Războiul lui Caliban, James S.A. Corey

Printr-o fericită coincidență, se împlinește exact un an de la ediția Clubului de carte Paladin la care am discutat pentru prima dată despre un roman de James S.A. Corey, pseudonim sub care semnează scriitorii americani Daniel Abraham și Ty Franck. Pe 26 iunie 2020, discutam despre Trezirea Leviatanului, volumul care deschide balul pentru o serie începută în 2011 și care va fi finalizată anul acesta cu volumul numărul 9, Leviatan Falls.

Atenție, vor apărea spoilere pentru cei care n-au citit deja primul volum al seriei: după cum știu cei care l-au citit deja, în finalul primului volum stația Eros, cucerită complet de protomolecula extraterestră și avându-i la bord pe mucalitul detectiv Miller și pe Julie Mao, fiica lui Jules Mao, bogătașul nițel maniac și extrem de malefic ce pare a se afla în spatele multor manevre murdare din Sistemul Solar, este deviată de la cursul ei către Pământ, unde urma să se prăbușească și să transforme Planeta Albastră într-un cuib perfect pentru extratereștri, și ajunge pe Venus, unde va începe proto-transformarea.

În ce? Nimeni nu știe mult timp, așa că Pământul trimite pe orbita lui Venus mai multe nave de supraveghere, pentru a ține sub observație activitatea ferventă ce pare a avea loc sub impenetrabila pătură de nori ce acoperă fostul Luceafăr (superbă și terifiantă, totodată, scena dezasamblării uneia dintre nave de către protomoleculă).

În Războiul lui Caliban avem în continuare de-a face cu echipajul corvetei Rosinanta, adică pământeanul Jim Holden, centuriana Naomi Nagata, Amos Burton, giganticul mecanic bun la toate, și Alex Kamal, pilotul marțian neîntrecut în manevre de evitare a navelor inamice, aflați cu toții în slujba fostului inamic Fred Johnson, „Măcelarul de pe Stația Anderson”, pentru care îndeplinesc diferite comisioane.

Însă pe lângă cei patru mai apar încă trei personaje principale, deși dispare principala atracție a primului volum, detectivul Joe Miller, aflat acum, probabil, într-o strânsă legătură cu protomolecula de pe Venus: Praxidike Meng, un biolog de pe Ganimede, a cărui fiică, Mei, este răpită nu se știe de cine în timpul unui atentat/accident/atac petrecut pe cel mai mare satelit din Sistemul Solar și principalul furnizor de plante/cereale/hrană pentru planetele deja locuite, Chrisjen Avasarala, subsecretar-adjunct al Executivului pe Pământ, o doamnă de vreo șaptezeci ani dură ca fierul și extrem de aprigă, de care va ajunge să atârne până la urmă însuși destinul umanității aflate în prag de colaps în urma unor lupte interne (în vreme ce, în tot acest timp, în însăși inima Sistemului Solar, o unealtă extraterestră cine știe ce manevre criminale face pe Venus), și Roberta „Bobbie” Draper, pușcaș marin de pe Marte înaltă de peste doi metri și cu trup de halterofil, dar cu suflet mare, care își vede camarazii uciși de un monstru cu aspect de protomoleculă îndopată cu steroizi tocmai hăt pe Ganimede, într-un atac complet inexplicabil.

Cum vor ajunge toți cei menționați mai sus să facă echipă împreună, ce căuta monstrul acela pe Ganimede, cine a vrut Ganimede distrus, cine și de ce a răpit-o pe fiica savantului Prax, cine a creat monstrul aproape indestructibil trimis pe Ganimede, dar și pe cel care aproape că o distruge pe Rosinanta lui Holden, dar mai ales ce vrea protomolecula să realizeze pe Venus și cine a aruncat încă o dată în aer echilibrul stabil al forțelor ce domină Sistemul Solar, ei bine, sunt întrebări al căror răspuns îl veți afla, evident, citind acest nou volum extraordinar de alert și de plin de suspans al seriei Expanse, dar și participând, dacă doriți, firește, la Clubul de carte Paladin, ediția cu numărul 22. Astăzi 25 iunie, de la 19.30.

PS: Până la urmă, după niscaiva documentări pe Sfântul Internet, eu am ajuns la concluzia că numele de personaj shakesperian din titlu face referire ori la monstrul extraterestru de pe Ganimede, ori la însăși protomolecula care își face de cap pe Venus.

PPS: Iar voi să nu faceți prostia să mai citiți în avans opinii, cum am procedat eu, că mi-am ros apoi unghiile cale de 650 de pagini, rezistând dorinței de-a merge direct la final pentru a vedea care e marele cârlig pentru următorul volum. Evident că mi-am imaginat, de-a lungul poveștii (sau mi-am dorit, mai degrabă), ca monstrul ce rade pușcașii marini de parcă ar fi fost soldați de jucărie să fie însuși Joe Miller modificat de protomoleculă, căci ar fi fost păcat, în opinia mea, ca autorii să renunțe la un asemenea personaj.

James S.A. Corey, Războiul lui Caliban

Traducere din limba engleză de Cezar Petrilă

Editura Paladin, 2018