Capacitatea cuvintelor de-a schimba, de-a transforma, dar și de a distruge pare a fi principala temă a acestui dificil roman scris de China Miéville acum aproape un deceniu și apărut la noi, în excelenta traducere a lui Liviu Radu, la editura Paladin. Spun dificil pentru că deși britanicul este unul dintre scriitorii mei preferați, de data asta a trebuit să mă dau bătut la un moment dat și să citesc povestea doar în virtutea inerției, curios, totuși, să aflu ce se va alege de personajul principal, Avice Benner Cho, și de Orașul Ambasadei.

Pe o planetă îndepărtată, tocmai în celălalt capăt al universului, într-un colțișor izolat și uitat de lume, nu și de pământenii cei curioși, se află o planetă pe care trăiește o rasă deosebit de bizară, care n-a cucerit spațiul, nu s-a aventurat pe alte planete și n-a clădit imperii galactice, deși poate c-ar fi putut, dacă și-ar fi pus ambiția, o rasă ale cărei capacități intelectuale și tehnice depășesc cu mult limitele capacității de înțelegere a minții umane.

Un singur defect are această rasă a ariekeilor: nu poate minți. Pentru ei, noțiunea de minciună nu există, așa că nu pot concepe ce este aceea o minciună, un neadevăr. O barieră colosală, așadar, în calea expansiunii lor pe alte meleaguri, dar, totodată, un prilej de exercițiu intelectual pentru oameni (momiți pe Arieka nu de dragul incapacității indigenilor de-a rosti minciuni, ci pentru a le „cunoaște” tehnicile biotehnologice), care nu pot discuta cu ariekeii decât prin intermediul Ambasadorilor.

Pentru că și limbajul ariekeilor, Gazdele, cum sunt ei numiți, este unul deosebit: având două organe de vorbire și un aspect înfricoșător, o combinație de mai multe ființe, cu extratereștrii aceștia nu pot sta de vorbă decât doi oameni odată. Dar nu orice fel de oameni, ci clone. Clone sincronizate permanent, perechi-perechi, pentru a gândi, simți  și vorbi exact la fel, putând astfel purta discuții cu bizarii ariekei.

Un mod ingenios de călătorie a fost conceput pentru a străbate distanțele uriașe dintre stele și galaxii, unul ce seamănă suspect de mult cu cel imaginat de Frank Herbert în celebra Dune. Avice, care a copilărit pe Arieka, descoperă, sau descoperă alții pentru ea, că se poate cufunda în immer, în subspațiu, și că poate pilota nave spațiale cu ajutorul talentului său deosebit (lucru care, desigur, m-a dus imediat cu gândul la Jocul lui Ender).

Dar după ani, sau kilo-ore/mega-ore întregi de călătorii prin spațiu, Avice se întoarce pe planeta natală, unde descoperă că este și o comparație vie, una dintre nenumăratele figuri de stil fără de care ariekeii nu pot comunica. Dar vine incidentul cu Ambasadorul cel escroc, și totul o ia razna. Planeta devine scena unui război civil sângeros, ale cărui ițe nu le mai poate descurca nimeni.

Cuvintele vindecă, dar și distrug. Comunicarea e totul, pare a vrea să spună această întortocheată și, pe alocuri, confuză poveste imaginată de cel care ne-a dat capodoperele Noul Crobuzon sau Kraken.

Pentru că deși aș plasa în orice moment Noul Crobuzon printre cele mai de seamă realizări ale genului fantasy din toate timpurile, iar Kraken nu e nici ea departe, de data asta a trebuit să mă dau bătut. Nu-i neg meritele. În 2011, volumul ăsta a cam uimit lumea amatoare de SF și a făcut mulți scriitori de SF să schimbe macazul.

Pentru că în asta constă de fapt talentul acestui extraordinar scriitor: să inoveze, să schimbe concepții, să abandoneze cărările bătătorite de alții și să vină cu idei noi, revoluționare, care să ia cititorii prin surprindere și să-i facă să exclame: acesta e SF-ul adevărat (sau fantasy-ul), așa ar trebui să scrie orice scriitor modern care se respectă.

Că nu îi iese lui de fiecare dată, că se vor găsi și cârcotași, asta e o altă discuție. Că unii îi vor găsi și merite acestei povești, nici de acest lucru nu mă îndoiesc. Mă feresc însă să dau un verdict clar, categoric, căci încă nu-mi revin după această lectură și tot o mai întorc pe toate părțile și mă întreb: Oare ce-am citit?

Noroc cu apropiatul club de carte Paladin, cel cu numărul 16, de vineri, 18 decembrie, când vom diseca pe îndelete cel mai SF roman al lui China Miéville.

China Miéville, Orașul Ambasadei

• Traducere din engleză de Liviu Radu

Editura Paladin, 2014

  Un text de Liviu Szoke, moderatorul clubului de carte Paladin