AVANPREMIERĂ „Marginea umbrei”, Brent Weeks

07 septembrie 2020
AVANPREMIERĂ „Marginea umbrei”, Brent Weeks

Cartea Marginea umbrei, continuarea seriei Îngerul nopții, este acum disponibilă pentru precomandă cu 15% reducere.

 

Ești doar o umbră

și umbrele nu pot atinge nimic.

 

Kyllar decide să renunțe la Calea Umbrelor și să trăiască o viață liniștită alături de Elene și de fiica lor adoptivă. Dar când ești purtătorul sa’kariului negru, tihna îți poate fi adusă doar de îndeplinirea datoriei – un asasinat care să elibereze Cenaria de Regele-zeu și să-l repună în drepturi pe moștenitorul legitim al tronului. În ciuda suferințelor și a pierderii celor dragi, a regăsirilor și a răzbunărilor, tânărul asasin trebuie să-și accepte în cele din urmă natura și să-și asume rolul de Înger al Nopții.

 

 Dragostea e fragile și coruptibilă, totuși am văzut-o

manifestându-se uneori cu o forță stranie.

Dragostea este slăbiciunea ce reușește să învingă puterea.

Când luăm viața cuiva, nu luăm nimic de valoare.

 

În seria Îngerul Nopții a mai apărut Asasinul din umbră.

 

FRAGMENT

 

În timp ce Trudana Jadwin ezitase cu privire la alegerea pe care o avea de făcut, Kyllar se gândea că dacă ar fi acceptat contractul oferit de Mama K, acum ar fi fost momentul perfect ca să lovească. Toți ochii erau ațintiți asupra platformei.

 

Kyllar se întorsese spre baronul Kirof, studiind șocul și oroarea ce‑i puseseră stăpânire pe chip, când observă că pe zidul din spatele baronului erau doar cinci străjeri. Își aminti iute: fuseseră șase, iar unul dintre ei avea un arc și o tolbă plină cu săgeți. Un trosnet puternic se auzi din centrul curții și Kyllar văzu cum partea din spatele platformei se rupse și se prăbuși.

 

Văzduhul se umplu de lumini scânteietoare. Toți se întoarseră către ele, dar Kyllar își feri privirea. Bomba cu scintilație explodă cu o bubuitură slabă și un fulger uriaș de lumină albă. În timp ce sute de civili și de soldați urlau orbiți, Kyllar îl văzu pe cel al șaselea străjer de pe zid cum se pregătea să tragă din nou. Era Jonus Severing, un mătrășitor cu cincizeci de crime la activ.

 

O săgeată cu vârf de aur zbură către Regele‑zeu. Garoth ținea palmele apăsate pe ochi, dar în jurul său înfloriseră deja scuturi ca niște bule strălucitoare. Săgeata îl lovi pe cel exterior, se înțepeni și luă foc când bula explodă. O alta era deja pe drum și străbătu scutul acela, lovindu‑l pe următorul. Bula pocni, la fel ca și următoarea, pentru că Jonus Severing trăgea cu o viteză uimitoare. Își folosea Talentul ca să‑și țină săgețile în aer, așa încât o înstruna pe una de îndată ce precedenta părăsise coarda arcului.

 

Scuturile se spărgeau mai repede decât le putea reface Regele‑zeu. Oamenii urlau, orbiți. Cei cincizeci de meisteri din curte formau scuturi în jurul lor, răsturnându‑i pe cei din jur. Mătrășitorul care stătuse ascuns sub platformă sări pe ea, în pata oarbă a Regelui‑zeu. Așteptă să se spargă și ultimul scut care strălucea la doar câțiva centimetri de pielea acestuia, iar răgazul acela îi permise lui Kyllar să vadă că nu era de fapt mătrășitor.

 

Era un puști de vreo paisprezece ani, probabil ucenicul lui Jonus Severing. Băiatul era atât de concentrat asupra Regelui‑zeu, încât nu se ferea și rămăsese nemișcat. Kyllar auzi sunetul corzii unui arc de lângă el și‑l văzu pe băiat căzând chiar în momentul în care dispărea ultimul scut al lui Garoth. Oamenii se îmbrânceau spre porți, călcându‑se în picioare.

 

Câțiva meisteri, încă orbiți de lumină și de panică, trăgeau proiectile verzi la întâmplare în mulțime și în soldații din jurul lor. Una dintre gărzile Regelui‑zeu încercă să se arunce asupra acestuia pentru a‑l doborî la pământ și a‑l apăra cu trupul său, dar, derutat, Garoth îi interpretă greșit gestul și un ciocan de ki îl proiectă pe munteanul uriaș prin nobilii de pe platformă. Kyllar se întoarse ca să vadă cine îl ucisese pe ucenic. La nici zece pași de el stătea Hu Gibbet, călăul întregii familii a lui Logan Gyre, cel mai bun mătrășitor din oraș după moartea lui Durzo Blint.

 

Jonus Severing se retrăgea deja fără a irosi vreun moment ca să‑și plângă ucenicul mort. Hu lansă altă săgeată, pe care Kyllar o văzu înfigându‑se în spatele mătrășitorului. Jonus se prăbuși de pe zid, în afara vederii lor, dar Kyllar n‑avea nicio îndoială că murise. Hu Gibbet trădase Sa’kagéul, iar acum îl salvase pe Regele‑zeu. Aplecându‑se pentru ca Hu să nu‑i vadă fața, Kyllar se alătură apoi șuvoiului de cenarieni speriați care ieșeau pe poarta castelului.

 

 

Brent Weeks, Marginea umbrei

 

Traducere din limba engleză de Dan Doboș

 

Editura Paladin, 2020

Recomandări (124) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (138) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (59) Concursuri (14)
recenzie Takeshi Sum
Club de carte Paladin #53: Takeshi Sum, Richard Morgan de Liviu Szoke 26 februarie 2024
Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei...
Mai multe
header Sufletul împăratului
Club de carte Paladin #52: Sufletul împăratului, Brandon Sanderson de Liviu Szoke 22 ianuarie 2024
Ultimul Club de carte Paladin pe 2023 ne-a adus sub nemiloasa lupă o nuvelă din universul Elantris al prolificului Brandon Sanderson. Spun nuvelă, dar...
Mai multe
header Orasul
Club de carte Paladin #51 - Orașul, Clifford D. Simak de Liviu Szoke 14 decembrie 2023
Ediția cu numărul cincizeci și unu a Clubului de carte Paladin ne-a adus în atenție un clasic al genului apărut tocmai în 1952: Orașul, de Clifford D....
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART