Avanpremieră "Corabia zeiței Ishtar", de Abraham Merritt

Corabia zeiței Ishtar este una dintre scrierile legendare ale fantasy-­ului, printre ai cărui inventatori se numără autorul Abraham Merritt. Publicată în 1924 în foileton, ea poartă amprenta epocii pulp a genului: aventuri peste aventuri, plus un stil mai poetic decât cel de azi.

Un arheolog american primește în dar un bloc misterios de piatră descoperit în Babilon. În acesta se ascunde o corabie nemaivăzută, un portal care-l va transporta pe arheolog într-o lume magică.

Corabia zeiței Ishtar apare în traducerea regretatului Liviu Radu, cel mai important autor român de fantasy.

« Ceva din scrisoarea lui Forsyth resuscitase un interes pe care-l crezuse mort, evocase spectrul unei treceri, cândva familiare, între trecut şi prezent. Trezise în el ecoul unei voci îndepărtate, slabe, care-l chema, cerându-i vechiului său eu să se trezească – să se trezească şi să se păzească!

Şi, cu o oarecare mirare, se surprinsese aşteptând cu nerăbdare sosirea obiectului pe care i-l anunţase scrisoarea.

Blocul de piatră din Babilon trecuse prin vamă în după-amiaza aceea. Singur, cu o curiozitate care era mai degrabă nerăbdare, deschisese lada. Cuibărit în ea, printre ghemotoace de bumbac şi împletitură de trestie uşoară, se afla blocul mare de piatră. Piatră? Atunci de ce era atât de uşor?

În timp ce-l privea, își puse din nou această întrebare. Oglinda mare din capătul camerei îi reflecta imaginea îngândurată. Era un bărbat subţire, puţin peste înălţimea medie, cu figură tăioasă, smeadă, cu nas acvilin, cu ochi albastru-deschis, uşor depărtaţi, şi bărbie ascuţită, cu gropiţă.

În colţurile buzelor puternice şi în profunzimea ochilor clari se vedeau un strop de amărăciune şi o deziluzie obosită – semne ale războiului. Aşa arăta John Kenton în oglinda aceea, în noaptea dinaintea marii sale aventuri.

Mai citi o dată scrisoarea pe care i-o expediase Forsyth:

 „Îţi trimit acest bloc pentru că-l menţionează pe Sargon din Akkad, fiind una dintre puţinele descoperiri care se referă la acest rege. Inscripţia e neobişnuită din multe puncte de vedere. Sincer vorbind, n-am fost capabil să-i desluşesc înţelesul. Sper să te distreze pe perioada convalescenţei. Având atât timp liber la dispoziţie, poate vei reuşi să descoperi ceea ce eu, prins în treburile zilnice, nu sunt în stare…

În inscripţie apare mereu numele lui Ishtar, Zeiţa-Mamă, Zeiţa Dragostei şi, totodată, Zeiţa Războiului şi a puterii politice. Am interpretat caracterele ca referindu-se îndeosebi la aceste din urmă atribute ale ei. Numele lui Nabu, zeul babilonian al Înţelepciunii, e pomenit de mai multe ori, dar textul şi fragmentele respective sunt atât de mutilate, încât, în afară de cuvinte izolate care par să aibă sens, referirile la Nabu sunt indescifrabile. Numele lui Nergal, zeul mesopotamian al Lumii Subpământene, apare des, însă şi în acest caz textul e greu de reconstituit. Cel puţin pentru mine, care dispun de atât de puţin timp.

Mai sunt specificate şi alte nume: Zarpanit, o femeie, şi Alusar, un bărbat. În Panteonul babilonian, după cum ştii, Zarpanit sau Sarpanit era soţia zeului Bel-Merodach şi reprezenta una dintre formele inferioare ale lui Ishtar. Dar, în lipsa unor anumite caractere, cred că această Zarpanit, pomenită în text, era o femeie obişnuită, probabil o preoteasă a zeiţei.

Întrucât numele lui Alusar apare întotdeauna alături de cel al lui Nergal, presupun că era un preot al acestei zeităţi din cale-afară de sumbre.

Am găsit blocul în movila numită ’Amran, chiar la sud de Qser, «palatul» lui Nabopolassar. Există dovezi că movila ’Amran este locul în care s-a aflat E-Sagilla, ziguratul sau templul în trepte, Casa Zeului în Babilon. Obiectul trebuie să fi reprezentat ceva deosebit de respectat, ceea ce-mi explică faptul că a fost salvat în momentul distrugerii oraşului Sennacherib, iar apoi plasat în templul reconstruit.“

Kenton împături scrisoarea, măsurând din ochi blocul. Părea lung de aproximativ o sută douăzeci de centimetri, puțin mai mare în înălțime şi lat de vreo nouăzeci de centimetri. Galben decolorat, era împovărat de secole ca de un veşmânt doar pe jumătate vizibil. Avea suprafaţa zgâriată şi ciobită. La început, fusese cu siguranţă netedă şi lustruită ca porţelanul. Pe sub crăpături şi denivelări se înşirau inscripţiile. Când dedesubt, când deasupra, ca nişte paie uscate într-o baltă galbenă, îngheţată.

Puse mâna pe el. Materialul era înşelător, nici piatră, nici lutul ars al unei epoci familiare. Era un amestec necunoscut. Semăna cu un ciment din fildeş, amestecat cu praf de perle, compact şi cu o granulaţie fină, cu străluciri mărunte ţâşnind din galbenul spălăcit.

Kenton începu să studieze inscripţiile cuneiforme arhaice. Foarte vechi… Aici figurau numele lui Zarpanit şi Alusar, simbolurile arcuite ale lui Ishtar Cea Slăvită, ale lui Nergal Cel Întunecat, ale lui Nabu Cel Albastru, Dăruitorul de Înţelepciune. Se repetau de multe, multe ori. Şi, peste tot, semnul de avertisment, menţionat iar şi iar, legat întotdeauna de numele lui Nabu.

Curios, gândi el, cât de înşelătoare se dovedeau inscripţiile! Ciudate, desigur, dar, în afară de asta, parcă între ele şi el atârna un voal… ca şi cum, chiar în momentul în care era pe cale de a le înţelege, ţâşnea ceva în afară, tulburându-i mintea…»

Corabia zeiței Ishtar, Abraham Grace Merritt

Traducere din limba engleză de Liviu Radu

Paladin, 2018