Zilele acestea, să nu uităm un lucru important: să nu mințim! #RefugiulPerfect 28

Zilele acestea, să nu uităm un lucru important: să nu mințim!

Oriunde ne-am afla – în burta balenei, în Țara Distracțiilor, la circ, sau... acasă la noi, cocoțați pe-o rețea socială sau baricadați într-o clasă virtuală.

Nu de alta, dar ne crește nasul așa de tare că nu mai ne încape ușa casei și nu mai ieșim în veci din izolare!...

Așa i s-a întâmplat lui Pinocchio. În #RefugiulPerfect 28. Pe cuvânt!

Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

 

 

 

– L-am pierdut pe Pinocchio, se smiorcăie Francisca.

– N-aveai cum să-l pierzi, o liniștește tata. N-am mai ieșit din casă de cinci săptămâni.

– Da, da’ nu-l mai găsesc…

– Probabil i-ai uitat povestea. Când le uiți povestea, păpușile dispar.

– Și nu mai apar niciodată? se îngrozește Francisca.

– Ba da, o liniștește tata. Apar când îți amintești din nou povestea lor.

– Da’ eu știu povestea lui Pinocchio.

– Ia să vedem!

– Păi… când mințea îi creștea nasu’…

– Și?

– Și l-a-nghițit o balenă.

– Și-așa se termină povestea?

– Nu, se transformă în băiețel adevărat.

– Cine, balena?!

– Nu, Pinocchio!

– A, Pinocchio nu era băiețel adevărat?

– Păi ce, nu știi?

– Eu știu. Da’ nu eu l-am pierdut pe Pinocchio. Trebuie să-ți amintești tu povestea ca să-l găsești. Mai știi cum începe?

– Păi… Pinocchio era o păpușă de lemn. Adică nu… La început era o bucată de lemn, care plângea și râdea ca un copil când tâmplarul Cireașă a vrut să facă din ea un picior de masă.

– Așa! Și cum a ajuns păpușă?

– Păi tâmplarul s-a speriat și i-a dat bucata de lemn lui Geppetto, prietenul lui. Că Geppetto voia să-și facă o marionetă acrobat.

– Și și-a făcut-o?

– Da, da’ Pinocchio nu era deloc cuminte. Fugea de-acasă și mințea. Și când mințea, îi creștea nasu’. Și-a omorât un greier de-o sută de ani care-l sfătuia să fie cuminte. Da’ n-a vrut să-l omoare… Adică, a dat cu ciocanu’ după el și l-a nimerit din greșeală. Praf l-a făcut…

– Și-a murit?

– Păi la-nceput da, da’ pe urmă a apărut iar, să-i dea sfaturi lui Pinocchio.

– Și Pinocchio a dat iar cu ciocanul după el?

– A, nu, că ciocanul rămăsese în atelierul lui Geppetto. Și greierul se făcuse umbră, degeaba l-ar mai fi lovit cu ciocanul. Cred că era fantomă…

– Și lui Pinocchio nu-i era frică de el?

– Păi nici mie nu mi-ar fi frică de o fantomă de greier…

– Ei, și ce-a mai făcut păpușa asta vie?

– Numai prostii… Tatăl lui, adică Geppetto, și-a vândut haina ca să-i cumpere abecedar și să-l trimită la școală. Da’ el și-a vândut abecedarul ca să meargă la teatrul de păpuși. Directorul teatrului a vrut să-l pună pe foc ca să-și prăjească friptura, da până la urmă i s-a făcut milă și i-a dat cinci bani de aur pentru tatăl lui.

– Și Pinocchio i-a dat banii?

– Ăăă… l-au păcălit doi tâlhari, un vulpoi și-un motan, să meargă cu ei în Țara Neghiobilor și să-și sădească banii în Câmpia Minunilor, ca să crească din ei un copac cu și mai mulți bani.

– Și s-a dus cu ei?

– Da, da’ l-au dus la un han și când s-a culcat el, ei au fugit și l-au așteptat mascați, să-l jefuiască. A reușit să scape de ei, da’ până la urmă l-au prins și l-au spânzurat. Noroc că l-a salvat zâna cu părul turcoaz.

– Cine era zâna asta?

– Zâna lui bună… Care zicea că murise, da’ nu era moartă…

– Cum adică „murise, da’ nu era moartă”? Ce, era zână, sau era pisica lu’ Schrödinger?

– Cineeee?

– Las’ că-ți spun altă dată. Zi mai bine cum se termină povestea lui Pinocchio, ca să-l găsești mai repede…

– Păi mai e mult până se termină. Că după ce-l face zâna bine, Pinocchio iar se întâlnește cu tâlharii de vulpoi și motan și merge să-ngroape banii în Câmpia Minunilor. Și după ce-i îngroapă, normal, ăia doi i-i fură.

– Și Pinocchio nu se duce la poliție?

– Păi se duce la judecător Da’ judecătoru’, o gorilă cu ochelari, îl arestează tot pe el. Cică pentru prostie…

– Bună idee, să-i aresteze pe proști. Și zici că l-a băgat la-nchisoare?

– Da, da’ n-a stat mult, că prințul Țării Neghiobilor i-a eliberat pe toți tâlharii din închisoare.

– Nu degeaba se numea Țara Neghiobilor… Da’ ce, Pinocchio era tâlhar?

– Nu, da’ i-a spus temnicerului că e și el tâlhar, ca să scape…

– Și nu i-a crescut nasul?

– Nu… Poate că era și puțin tâlhar, fiindcă se-nhăitase cu tâlharii de vulpoi și cotoi. Da’ dacă știa ce-l așteaptă, cred că mai bine rămânea în închisoare.

– Da’ ce-a mai pățit?

– Păi… l-a prins în capcană un țăran care credea că el îi fura găinile și l-a făcut câine de pază. Apoi a dat peste mormântul zânei și când plângea, a aflat de la un porumbel că Geppetto plecase să-l caute pe mare. Și când porumbelul l-a dus la malul mării, a văzut cum se scufundă barca lui Geppetto și s-a aruncat și el în apă, să-l salveze. Da’ era furtună și a ajuns pe Insula Albinelor Harnice. Și-acolo s-a întâlnit cu Zâna…

– Păi nu murise?

– Așa murea ea câteodată, da’ n-o ținea mult… O fi fost zâna lu’ nenea ăla de care-ai zis tu… Să nu uiți să-mi spui povestea cu pisica lui. Așa… Și Pinocchio s-a făcut băiat cuminte și-a început să meargă la școală și să-nvețe bine.

– Așa, deodată?

– Da, pentru că zâna îi promisese că-l face băiețel adevărat. Da’ n-a rezistat și-a fugit iar de-acasă, cu prietenul lui Fitil, în Țara Distracțiilor.

– Există țara asta?

– În carte, există…

– Și ce se întâmplă acolo?

– Păi… distracție. Lui Pinocchio i-a plăcut. Da’ după cinci luni, în loc să se transforme în băiețel adevărat, s-a transformat în măgar adevărat. Și a fost vândut la circ. Da’ s-a accidentat și directorul circului l-a vândut unui țăran care voia să-și facă tobă din pielea lui.

– Vai, săracul Pinocchio…

– Stai, c-a scăpat și din asta. Când țăranul l-a aruncat în mare să se înece, peștii i-au mâncat pielea de măgar și a rămas din nou păpușă de lemn.

– Și ce-a făcut după aia?

– A vrut să se-ntoarcă la zână. Da’ până să înoate la mal, l-a înghițit balena care dădea târcoale pe-acolo. Și în balenă, l-a găsit pe Geppetto! A, stai că mi-am amintit unde-i Pinnocchio al meu! E sub masa din bucătărie…

– Cum a ajuns acolo?

– Păi m-am jucat cu păpușile de-a Pinocchio și-am zis că sub masă era burta balenei. Pe Pinocchio l-am uitat acolo. Mă duc să-l aduc ca să-l transform în băiețel adevărat. Eu eram zâna cu părul turcoaz…

– Ai văzut că dacă ți-ai amintit povestea lui Pinocchio, l-ai găsit?

– Da’ ce mă fac dacă pierd o păpușă fără poveste?

– Păi hai să facem o poveste pentru fiecare păpușă…

– Daaa! Așa facem… Da’ mai întâi spune-mi povestea lu’ nenea ăla cu pisica.

67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.

Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.

Descoperă-le pe toate AICI.