Un regat numit dorinţă
Citind Cuba continuă, cartea Elenei Stancu şi a lui Cosmin Bumbuţ, deschizi ochii către o lume care vibrează de viaţă, dorinţă, erotism, muzică şi disperare. Cuba „povestită" de cei doi autori este o adevărată transfuzie de sînge. „«Oamenii au o inocenţă în priviri pe care noi am pierdut-o cu mult timp în urmă», spunea Cosmin oricui îl întreba despre pasiunea lui pentru Cuba. [...] Cosmin era fascinat de o ţară care sărbătoreşte viaţa, unde toată lumea dansează pe stradă, cîntă şi rîde. Eu mă îndoiam însă de fericirea unui popor condus de un regim autoritar, care nu le permite oamenilor să aibă proprietăţi şi să plece nestingheriţi peste graniţă. [...] Nici unul dintre noi nu a reuşit să-l convingă pe celălalt. Am fost însă împreună în Cuba doi ani la rînd şi, de fiecare dată, am petrecut cîte o lună printre localnicii care, într-adevăr, ştiu să rîdă din tot sufletul, să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor. [...] Am înţeles că ei nu gîndesc în termeni de libertăţi individuale, că nu au nevoie de prea multe ca să fie fericiţi şi că lucrurile care credem noi că le lipsesc nu sînt o «lipsă» în adevăratul sens al cuvîntului. Că totul e mult mai simplu decît ne imaginăm: rîzi, cînţi, dansezi şi iubeşti atunci cînd îţi vine să faci asta. În Cuba, viaţa îşi urmează cursul firesc, se derulează lent, cu seninătate, lipsită de orice fel de frici, tensiuni şi iritări."
Senzualitate exacerbată
În rîndurile scrise de Elena Stancu afirmaţia cea mai importantă se referă la dorinţă. Cuba fotografiată de Cosmin Bumbuţ şi descrisă printr-o serie de miniportrete ale unor personaje fermecătoare s-ar putea numi chiar aşa: un regat numit dorinţă. Este o concepţie cu adevărat revoluţionară să nu percepi dorinţa în termenii unei lipse, însă acesteia trebuie să îi adaugi un amendament. Cubanezii sînt gata oricînd să-şi abandoneze „libertatea" pentru lucrurile „pe care le-ar dori şi nu pot să le aibă". Dar, continuă autoarea, „care sînt lucrurile de care au ei nevoie? Aceleaşi pentru care toate ţările capitaliste şi-au vîndut libertatea: maşini, telefoane mobile, haine de firmă şi electrocasnice".
Însă nu despre dorinţa pentru posesiunile materiale este vorba aici, ci despre lumea erotizată pe care o locuiesc cubanezii, despre fluxul de senzaţii şi intensităţi care le traversează viaţa. E de ajuns numai să îl amintesc pe Carlito, vînătorul subacvatic care îşi cîştigă existenţa din vînzarea peştelui, a langustelor şi a broaştelor ţestoase, înotînd la nouă metri adîncime liber să îmbrăţişeze întinderea necuprinsă a mării. Carlito se îmbracă în costumul de scafandru improvizat de soţia sa dintr-o pereche de colanţi şi o bluză de trening: „Scoate dintr-o plasă de rafie cîteva săgeţi ruginite şi un harpon. [...] Îmbrăţişăm o întindere liniştitoare şi călduţă de albastru transparent. Sub noi se deschide o lume colorată, cu pietre aurii şi corali acoperiţi de arici de mare şi plante stufoase. [...] Carlito înoată pe fundul apei, la opt, nouă metri adîncime, iar trupul lui se ondulează ca al unui peşte. Îşi mişcă picioarele încet, fără efort, şi pluteşte deasupra nisipului gălbui, luminat de razele mişcătoare".
Carlito este numai unul dintre personajele pline de poezie care alcătuiesc lumea unui road-novel în care autorii îşi propun să consume o doză impresionantă de realitate magică firească unei călătorii într-o ţară din America Latină.
