Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

Sunt romane despre care nu vreau să vorbesc sau să scriu. Romane ascunse în bibliotecă, pe ultimul rând, dar niciodată uitate pe rafturi. Citite. Devorate. Savurate. Romane ce îţi tulbură somnul, cu personaje unice, memorabile, imposibil de uitat. Aventuri retrăite la nesfârşit, cel puţin la nivel inconştient, de fiecare dată când te întorci la acel moment, dureros de familiar, când cartea a ajuns pentru prima oară în mâinile tale, iar tu erai (încă) neştiutor și indiferent.

Coperta, sinopsisul şi recomandările nu te-au pregătit pentru consecinţe. Pentru lacrimile vărsate în miez de noapte, cu urmele imprimate a doua zi pe obraji, pentru durerea ce îţi sfâşie sufletul, când personajele tale preferate sunt rănite, torturate şi abandonate la o răscruce de drumuri, indecişi ce să aleagă, uitarea sau răzbunarea, viaţa sau moartea. Nimic nu te pregăteşte pentru scenele în care minciuna devine mai importantă ca adevărul şi se transformă în monedă de schimb. Pentru clipa în care piesele lipsă din puzzle alunecă dintre pagini şi misterul îţi este dezvăluit.

Şi nimeni şi nimic nu m-a pregătit pentru Ove, acest bătrân morocănos şi insensibil, răutăcios şi arogant, care mi-a spus direct, fără menajamente, că sunt proastă. Eu, cititoarea, am fost jignită la pagina 26. Am crezut că nu am citit bine sau că sunt victima unei farse. După cum aveam să aflu pe parcurs, încă (uşor) şocată de „complimentul” primit, toţi suntem „defecţi”, limitaţi, lipsiţi de talente şi incompetenţi, Ove fiind singurul adult, singurul om cu viziune şi discernământ, pedepsit să trăiască într-o lume în care nu este înţeles şi apreciat.

Dacă Fredrik Backman va renunţa vreodată la scris, o să devin stalker cu normă întreagă. Dacă se gândeşte la o altă carieră, trebuie să fie împiedicat, cât mai repede, de cel mai apropiat fan. Îl lăsăm să petreacă timp cu familia şi să plece în vacanţe, să se bucure de aparenta libertate, însă nu trebuie să fie egoist. Să îşi amintească de noi, cititorii din toată lumea, care îi citesc cu nerăsuflare cărţile, aşteptând următoarea lectură savuroasă.

Doar că operele sale nu pot să fie descrise doar printr-un singur cuvânt sau articol. Sunt minunate. Magice. Comori la care nu vreau să renunţ. Sunt tandre şi emoţionante, dureroase şi tragice. Sunt romane pe care le-aş reciti (cel puţin) lunar, lecţii de viaţă împletite armonios în poveşti cu tâlc, ironice, presărate cu umor spumos şi cu o „galerie” de personaje atât de autentice, de reale şi de credibile, încât ai putea chiar acum să îţi întorci sau să îţi ridici privirea şi să le regăseşti lângă tine. Aşteptând ca tu să faci primul pas, primul gest.

Citește continuarea recenziei pe blogul Pălărisme.ro.