Trepanoia, de Mitoș Micleușanu
E greu de povestit ce se întâmplă în cartea asta, pentru că autorul nu vrea să îți spună. Subiectul, "adevărul", este ocolit cu viclenie, iar tu, cititorul, ești lăsat să cazi în plasa propriei tale imaginații. Sugestiile sunt subtile, informația sacadată și transparentă, personajele însele se feresc, ascunzând un adevăr cumplit.
După o vreme reușești să înțelegi, cu groază și scârbă crescândă, că este vorba de un proiect industrial... de experimente pe oameni. Pe măsură ce citești, cu o curiozitate morbidă, îți năvălesc în minte (de fapt fiecăruia probabil că îi servește creierul șocat imagini diferite, mă scuzați că schimb persoana), îmi năvăleau în minte Salo (filmul lui Pasolini), Men Behind The Sun (filmul despre experimentele japonezilor pe prizonieri chinezi în al Doilea Război Mondial la Unitatea 731) și, nu în ultimul rând, subsolul castelului în care se recrutau tineri pentru Hitler Jugend din Regele arinilor lui Tournier.
OK, am să fiu sinceră până la capăt. Mi-a adus aminte și de desenele animate cu Bugs Bunny și cercetătorul sărit de pe fix din laboratorul castelului gotic.
Pentru că în ciuda grozăviei imaginilor, subiectul e cam luat în derâdere. Personajele sunt necioplite, au un vocabular suburban (probabil amănuntul care deranjează cel mai tare în cartea asta), trec de la spintecări și filosofeli despre nihilism la discuții despre sărmăluțe și bancuri proaste. Îi cheamă Păvălache, Vârlan, Larisa de la resurse, Ovănel sau Coriolan, iar imaginea care îmi va rămâne pe veci în minte este cea a unui șoricar mut și argintiu, cu ochi albaștri, pe nume Hulpănică.
