Supriza a fost lipsa oricărui resentiment

„Când îmi aduc aminte de copilăria mea, mă întreb cum de am supraviețuit. A fost, desigur, o copilărie nefericită – o copilărie fericită abia dacă merită pomenită. Mai rea decât copilăria nefericită obișnuită este copilăria irlandeză nefericită, iar și mai rea este copilăria irlandeză catolică nefericită.

Peste tot oamenii se laudă și se plâng de neajunsurile primilor ani din viețile lor, dar nimic nu se poate compara cu versiunea irlandeză: sărăcia, tatăl alcoolic, bleg și gură-spartă, mama pioasă și resemnată, gemând lângă foc, preoți pompoși, învățători brutali, englezii și lucrurile înfiorătoare pe care le-am îndurat din partea lor timp de opt sute de ani interminabili.”

Cred că este singura dată, în cartea asta, când îl auzim pe adultul Frank McCourt vorbind despre copilăria lui

Este singura dată când ne explică ceva, când își interpretează copilăria din perspectiva adultului. În restul cărții, deși ea este scrisă la 30-40 de ani după ce întâmplările au avut loc, totul se întâmplă la prezent. Toate întâmplările ne sunt povestite ca și cum abia ar fi avut loc, fix așa cum le-a perceput copilul Frank, nu cum le interpretează adultul Frank.

Și ăsta cred eu că este motivul datorită căruia noi, cititorii, putem supraviețui acestei povești. Este o copilărie greu de imaginat pentru cei din generația mea, sunt sigură că și pentru cei din generația părinților mei. De copiii mei ce să mai spun? Când o să le vină timpul să citească Cenușa Angelei probabil că vor fi cutremurați așa cum sunt eu când citesc despre sclavagism.

Citește continuarea recenziei pe Reading Is COOL.