Suntem cu adevărat liberi?

Vegetariana, de Han Khang, este un roman profund și tulburător despre libertate și norme sociale, despre supunere și revoltă, despre înstrăinare și imposibilitatea de a cunoaște cu adevărat lumea și oamenii din jurul nostru. Cartea e foarte bine scrisă, cu o scriitură atentă și distilată, bogată în esențe tari, o scriitură în care nici un cuvânt nu e în plus, nici unul în minus, totul e foarte atent pus la locul lui, iar traducerea română, mi se pare important să menționez asta, este făcută chiar din coreeană, nu din engleză, și este foarte îngrijită.

Romanul a primit în 2016 Man Booker International Prize, o distincție care pentru mulți cititori a devenit o marcă a literaturii bune, a literaturii „adevărate” (în opoziție cu popularitatea tot mai mare a Nobelului, care devine din ce în ce mai puțin literar) și are drept protagonistă un personaj pe care îl cunoaștem direct doar prin intermediul visurilor sale și indirect prin privirile altor trei personaje: a soțului, a cumnatului și a surorii sale.

În urma unui vis extrem de violent, Yeong-hye, o femeie până atunci lipsită de orice fel de inițiativă, care nu punea nici un fel de probleme soțului și familiei sale, decide să devină vegetariană. O decizie ce ar fi trebuit să fie complet nevinovată și să-i aparțină în întregime, dar care ia o amploare nebănuită cu implicații ce țin de respectarea anumitor reguli sociale, de respectarea unei anumite imagini pe care oamenii și-au făcut-o despre tine (și pe care te trezești că ești obligat s-o „onorezi”), de depășirea anumitor limite care țin de ceea ce este „normal” și ce este „anormal”, ajungând până la discuții despre sexualitate, umanitate, transfigurare și nebunie. Însă și mai interesante decât discuțiile în sine sunt ironia și subtilitatea autoarei, tot ce e scris mai degrabă „printre rânduri”.

Cum adică să-și schimbe regimul alimentar în urma unui coșmar? Era doar simpla încăpăţânare a unei neveste căreia nu-i păsa de încercările bărbatului ei de a o împiedica.

Este un roman complex, pe care-l citești dorindu-ți în același timp să-l termini, dar și să dureze cât mai mult. Pentru că, deși lectura de identificare e semn de amatorism, în cartea asta descoperi că vegetariana ești tu. Tu cu alegerile pe care nu le faci, dar ți le asumi, tu cu iubirile tale imperfecte în care nu te regăsești, dar pe care le accepți, tu cu frica ta de moarte, pe de o parte, și, pe de alta, cu groaza timpului nesfârșit pe care-l mai ai de trăit, dar pe care nu știi cu ce să-l umpli.

Știa că nu era capabilă să ierte iresponsabilitatea care o împinsese pe sora ei să depășească de una singură toate limitele impuse de ceilalți, lăsând-o pe ea, pe In-hye, să se zbată în mlaștina existenței.

Cele trei priviri diferite (a soțului, a cumnatului, a surorii) se constituie în trei părți diferite ale romanului, fiecare cu o temă dominantă: iubirea, arta și nebunia. Iar peste toate planează supratema libertății personale, a libertății pe care n-o avem, de fapt, și a revoltei pe care ne-o asumăm sau nu. Pe mine m-au impresionat toate foarte puternic. Prima parte prin sentimentul de înstrăinare pe care-l trăim atunci când ne dăm seama că niciodată nu vom cunoaște cu adevărat oamenii de lângă noi, nici măcar persoana iubită, cea alături de care am decis să ne trăim toată viața, dar și prin conștientizarea faptului că nici nu avem dreptul să cerem o astfel de cunoaștere totală. A doua parte prin superba meditație asupra artei și asupra puterii ei de a transcende și transfigura realitatea, prin dorința ei nestăvilită de exprimare a inexprimabilului și de încălcare a limitelor („În fața lui era imaginea unei contopiri sexuale terifiante, cea mai dezgustătoare și cea mai frumoasă, în același timp”). Iar a treia prin discuția subtilă și profundă asupra a ceea ce este normal și ce este anormal, asupra nebuniei și a firului subțire care ne ține conectați ceea ce considerăm a fi realitate.

Citește în continuare aici.