"Seraphina" (Seraphina #1) de Rachel Hartman
Cum spuneam într-un post trecut, chiar dacă această carte duce mai mult a una de copii, eu știu că în interiorul ei se va ascunde cu totul altceva. Bine, era evident de la o poștă că așa va fi, din moment ce descrierea de pe spate îți arată acest lucru, dar – ha-ha! – simțeam nevoia să o spun. Poate unii nu vor fi pe deplin lămuriți; încă o glumă seacă. Nu știu ce ar fi trebuit să-mi fi transmis mai exact conținutul ei, deoarece tocmai ce terminasem o altă carte cu dragoni, și încă eram prinsă în ghearele acestor creaturi. Cert este că încă nu mi-am dat seama dacă am fost influențată de cartea anterioară, sau nu a avut nici o legătură cu ea, dar pe ici pe colo pot afirma fără constrângere că am fost dezamăgită cu unele aspecte.
Acest prim volum al seriei, trilogiei sau duologiei – încă habar nu am ce va fi până la urmă –, urmărește viața oamenilor după moartea prințului Rufus, moștenitorul tronului din Goredd, povestită din perspectiva Seraphinei. Cu toate că se instaurase pacea între oameni și dragoni de mai bine de patruzeci de ani, saarii – cum mai purtau denumirea dragonii – erau principalii vinovați, deoarece semnele pe care le lăsaseră în urmă după moartea prinţului, îi duceau direct la ei. Bineînțeles, tot volumul se învârte în jurul acestei morți, iar aici cartea primește un punct alb din partea mea fiindcă am fost surprinsă ca la finalul lui, persoana părtașă să fie una la care nu mă așteptam în nici un caz. Situația a fost foarte neprevizibilă! Și cu toate că nu prea am avut la inimă deloc personajul, nu m-am gândit absolut deloc să-l adaug la bănuiții ucigași.
