Recenzie Viziunea viziunii
Reeditările complete (pe urmele manuscriselor, nu ediţiilor anterioare) ale scrierilor lui Marin Sorescu sunt preocupări lăudabile ale Editurii Art. După Trei dinţi din faţă, în 2010, vine rândul crochiului Viziunea vizuinii, „roman într-o doară - în două părţi (Partea întâi şi Partea a doua), cu un număr suficient de capitole, fiecare având un motto întâmplător, şi cu două volume de versuri inedite, în afară de text, intitulate Ţoiuri şi Ventuze (vol. I Ţoiuri şi vol. II Ventuze). La care se adaugă un Indice alfabetic şi Cuprinsul."
Titlul suprinzător de franc se ţine de cuvânt. Pentru că, formal, urmează întocmai promisiunea de început. În Viziunea vizuinii îl întâlnim pe Marin Sorescu prozatorul, poetul, pictorul. Între capitolele romanului (dacă îl putem numi astfel) sunt inserate poeme scrise pe exact acelaşi palier ludic al prozei. Desenele vin ca o pastişă a cărţilor însoţite de ilustrate, pentru că, în loc să limpezească cele scrise, ele aruncă odată în plus în aer logica acţiunii şi a personajelor.
