Recenzie „Trieste” de Daša Drndić

O scriitură neobișnuită, cu o muzicalitate aparte, bogată în tonuri și metafore ce urmărește amintirile dezordonate, intermitente ce formează un șirag al trecutului, amintirile unei femei ajunse la o maturitate răscoaptă, în ultima linie dreaptă, în partea cea mai nasoală a vieții care miroase a frică de bătrâneţe, de boală, de singurătate, de uitare. Singura frica pe care n-o încearcă e frica de moarte, o așteaptă de 62 de ani. Dar mai are un lucru de făcut și până nu va elucida misterul dispariției fiului ei, refuză să plece.

Un amalgam de vieți care se scurg, unele frânte și îngropate de decizii pripite, altele obosite ce se întind pe jos și așteaptă să fie acoperite de ploi și vânt și duse înapoi de unde au venit.

Haya, născută în 1900, este un copil evreu, catolicizat forțat, un copil al războiului, un copil dezrădăcinat care-și jelește morții, atât de mulți și atât de devreme plecați. E singură. Zilele ei sunt bătrâne și triste. Pofta ei de viață a murit cu mult înaintea ei, într-o zi de primăvară a anului 1945. Toată viața ei se afla într-un coș cu scrisori vechi, poze îngălbenite, ilustrate și tăieturi din ziare șterse de patina timpului, un morman de hârtii neînsuflețite la fel ca vocile moarte care-i răsună-n cap. Nu mai are mult timp și înainte să plece trebuie să-și pună viața în ordine, să-și spună povestea, a ei și alor ei care va fi o pietricică neînsemnată în nesfârșitul mozaic însângerat al istoriei.

Cite;te continuarea recenziei pe Booknation.ro.