Recenzie: Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman
După cum unii dintre voi ştiu, în luna lui octombrie am citit pentru evenimentul/readalong Cartepidemia (FB, Goodreads) cartea Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman. Dacă nu aţi făcut-o deja şi doriţi să vedeţi livechat-ul pe care l-am avut pe 2 noiembrie la ora 17:00, o puteţi face aici.
Am mai citit de acelaşi autor cartea Pulbere de stele care mi-a plăcut foarte mult! De această dată nu am fost la fel de încântată de cartea citită pentru faptul că nu m-am identificat cu acţiunea sau personajele însă a fost o carte drăguţă.
Fără îndoială, stilul lui Gaiman este prezent aici dar autorul îi dă cărţii o notă oarecum tristă. Aş putea spune că acest volum are începutul şi sfârşitul în oglindă, aici fiind momentele în care îl regăsim pe protagonist la maturitate. Personajul principal ajuns la bătrâneţe ne prezintă anumite întâmplări fantastice pe care acesta le-a trăit alături de o fată pe nume Lettie, familia ei şi câteva pisicuţe drăguţe pe vremea când era doar un băiat.
