Recenzie: Doamna Doubtfire de Anne Fine
Am vrut să citesc cartea de îndată ce a apărut la editura Art. Însă, când am avut posibilitatea de a-mi transforma dorinţa în realitate, am ezitat. Nu era momentul. Câteva luni mai târziu, într-o duminică uscată şi toridă de vară, ascunsă în balansoar, cu o pisică torcând în poală, mi-am reamintit de doamna Doubtfire. Mi-am reţinut cu greu lacrimile, pentru că ori de câte ori recunoşteam o scenă sau o replică din film, îmi venea să plâng. Spre surprinderea mea, la final, şerveţelele au rămas uscate, iar singurele lacrimi care mi-au atins obrajii au fost cele provocate de un râs spontan, pe care nu am putut să-l stăpânesc, un râs care mi-a îndemnat pisica să îmi arunce o privire „încruntată” şi să îşi înfigă ghearele în picioare mele, aflate atunci la mila ei.
Cred că fiecare copil sau adolescent a avut probleme în familie. O ceartă urâtă cu unul dintre părinţi, o perioadă mai slabă la şcoală, acei prieteni „speciali”, pe care îi invidiai pentru că erau mai mari, mai cool, mai şmecheri, dar pe care mama ta nu-i voia în casă sau în apropiere de tine, fiindcă erau „o influenţă proastă”, ticuri nervoase, rude enervante, dispute între fraţi şi surori, iar lista poate continua cu incidente mai grave, pe care am să evit să le menţionez. Doamna Doubtfire este un roman amuzant, cu un accent uşor tragic, iar eu deja v-am vorbit de Williams şi de durerea pe care am simţit-o la pierderea lui. Să readucem zâmbetul şi comedia în joc.
