Recenzie: Darul lui Jonas (The Giver #1) de Lois Lowry

„Jonas nu voia să se întoarcă. Nu voia amintirile, nu voia prețuirea, nu voia înțelepciunea, nu voia durerea. Voia să-și recapete copilăria, genunchii zdreliți și jocurile cu mingea.”

Sunt rare cărţile pe care vrei să le reciteşti la câteva secunde după ce le-ai terminat. Sunt preţioase şi merită un loc special în bibliotecă. Sunt comori nesperate, pe care vrei să le împărtăşeşti cu cei din jur sau despre care ai putea să vorbeşti ore întregi, fără să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie cât de importante au fost romanele respective pentru tine.

Am citit Darul lui Jonas în mai puţin de o oră, absorbită de simplitatea alarmantă a poveştii, de frumuseţea şi delicateţea cu care autoarea a creat acest univers distopic, atât de rece şi perfect, încât, cu cât citeam mai departe, mă lăsam cuprinsă de un sentiment nesfârşit de tristeţe şi de abandon, puţin înfricoşată de naturaleţea cu care oamenii au renunţat la toate acele elemente care ne oferă viaţă, culoare şi un scop.

Încă din primele pagini, îţi dai seama cât de greşită este lumea lui Jonas. Totul este perfect. Totul este sub control. Nu ai posibilitatea sau dreptul de a face alegeri, pentru că ele au fost deja luate pentru tine. Eşti o marionetă veselă şi naivă, care nu îşi vede sforile, chiar dacă păpuşarul este mereu în umbra ta şi îţi gestionează fiecare mişcare, pentru a te îndruma pe drumul pe care el l-a stabilit pentru tine. Sentimentele şi-au pierdut puterea şi profunzimea. Se rezumă la câteva „declaraţii” acceptate în comunitate, la un zâmbet slab şi fals, la o atingere uşoară pe umăr (doar dacă faceţi parte din aceeaşi familie), la gesturi nenaturale şi dureros de privit. Totul este o piesă de teatru, în care actorii sunt mulţumiţi de rolurile pe care le-au primit şi nu încearcă să improvizeze sau să îşi depăşească limitele. Totul este perfect... până când se trezeşte Jonas.

Citește în continuare aici.