PULBERE DE STELE. NEIL GAIMAN
Neil Gaiman a reușit să mă captiveze într-atât cu Cartea Cimitirului încât am decis să studiez mai îndeaproape opera acestui scriitor. Și pot spune că, din punctul meu de vedere, este pe drept cuvânt considerat unul dintre cei mai importanți autori din domeniul fantasy-ului. Pentru că Gaiman stăpânește la perfecție meșteșugul cuvintelor, reușind să creeze o poveste care face trimitere atât la clasic, cât și la modern.
Acțiunea începe în satul Zidul, locul unde magia și lumea reală se întâlnesc dar nu se întrepătrund, fiind separate chiar de un zid străvechi de piatră în care singura spărtură este deopotrivă și legătură, dar și capcană. Orice lucru magic care intră în sat devine pe dată cenușă, dar, din fericire, muritorii nu sunt chiar așa de sensibili la trecerea zidului. Și, astfel, dintr-un tată muritor și o mamă zână se poate naște un fiu, Tristan Thorn, eroul în jurul căruia gravitează întreaga acțiune a cărții.
Dragostea este scânteia care aprinde inima tânărului Tristan Thorn. Iar când acesta spune că i-ar aduce Victoriei, fata de care este îndrăgostit, chiar și o stea de pe cer, să știți că nu glumește. Chiar are de gând să-i aducă o stea. Și pornește în căutarea stelei căzute din cer. Doar că nu e singurul, pe urmele stelei, metamorfozate într-o tânără de o frumusețe tulburătoare, aflându-se și vrăjitoarele care doresc să-i mănânce inima (nu doar așa, chestie de vrăjitoare) și fii regelui Stormhold (câți au mai rămas). Și ceea ce părea o simplă aventură se transformă pe dată într/o goană disperată în care premiul cel mare este supraviețuirea.
