Prin lumea din oglindă cu Alice
Ce o face pe Alice, personajul care tot apare în proza lui Lewis Carroll, să fie atât de simpatică este permanenta ei curiozitate. Fetița își dorește atât de mult să vadă cum ar fi alte lumi, încât nu reușește niciodată să se abțină de la a spune „Hai să ne facem că..." și bine face! Ca și în cazul cutreierării prin Țara Minunilor, și în Alice în Țara din Oglindă avem de-a face cu o călătorie onirică. Ca orice copil, nici Alice nu are astâmpăr, iar, cum sora ei nu are foarte multă fantezie, susținând că unele lucruri sunt imposibile, teorie care o plasează instantaneu în lumea adulților lipsiți de imaginație, Alice se joacă, în această poveste, cu niște pui de mâță. Lor le propune fetița să o însoțească în fascinanta lume din Oglindă, o țară aparte, în care toate sunt invers decât în realitate.
Camera din Oglindă arată identic ca cea a lui Alice, numai că toate sunt puse invers. Dar e mai mult de atât. În Țara din Oglindă, piesele de șah cu care Alice obișnuia să se joace trăiesc, se mișcă și vorbesc asemenea oamenilor. Mai mult, dacă intrii în jocul lor, atunci trebuie să duci partida până la capăt, marea confruntare atunci când ești o fetiță frumoasă și politicoasă fiind aceea de a o scoate la cap cu Regina Albă și cea Neagră, ființe teribil de interesante, însă nu neapărat cele mai blânde și permisive.
Odată ajunsă pe tabla de șah din Țara din Oglindă, Alice trebuie să respecte regulile specifice jocului, înțelegând că fiecare pătrățică de pe tablă este un regat aparte, cu reguli care sfidează nu numai bunul simț, ci și legile fizicii, dar, mai ales, că fiecare piesă din joc are un univers aparte și o altă menire, lucru care le face pe acestea să se comporte în feluri care par uneori complet lipsite de sens.
În Țara din Oglindă, toate lucrurile se aseamănă cu oamenii, sunt capabile să vorbească și să cânte, să se joace și să călătorească, însă fiecare obiect respectă reguli de comportament care lui Alice îi sunt de neînțeles. Aceasta se amuză de spaima Regelui Negru atunci când acesta dă ochii cu ea pentru prima oară, de florile care cântă, de trenul zburător, de Manda și Tanda și de multe alte lucruri la fel de incredibile, însă, nu de puține ori, fetița se și sperie deoarece își dă seama că unele dintre situațiile prin care trece sunt primejdioase pentru ea, cea care nu cunoaște regulile acestei lumi aparte. Însă, așa cum ne-a obișnuit, Alice reușește să găsească mereu replica potrivită pentru a scăpa din încurcăturile care ar putea să pară fără scăpare.
Toate personajele aventurilor lui Alice urmăresc prin șiretlicuri să îi distragă acesteia atenția de la primejdiile care o pândesc. Deși Alice e nevoită să înfrunte toate aceste pericole de una singură, ea dă mereu dovadă de inteligența și de curajul necesare pentru a nu se lăsa păcălită. Iar, în momentul în care lumea din vis devine mult prea absurdă pentru a putea fi controlată de o fetiță cu bun simț, Alice nu ezită să recurgă la marele ei avantaj de a fi reală pentru a-și înfrânge adversarii. Fetița este permanent conștientă că totul este doar o plăsmuire a imaginației sale și că poate pune punct jocurilor mult prea periculoase pe care prietenii de joacă imaginați de ea le născocesc doar dorindu-și asta. Așa o oprește pe Regina Neagră, capul tuturor răutăților, de la a sări de colo colo prin camera dineului prefăcând-o în pisicuța cu care Alice vorbea înainte de a adormi.
