Picătura Prinţului Rupert
„Cioburi lucitoare de sticlă de acvariu cădeau în jurul lui ca fulgii de zăpadă. Iar când mult-aşteptatele degete albe ale apei au ciocănit clipocind în buzele lui Oscar, el le-a primit înăuntru ca întotdeauna, cu un ţipăt, ca un băieţaş încurcat printre faldurile unui coşmar.”
Un preot anglican şi tânăra proprietară a unei fabrici de sticlărie se cunosc şi se îndrăgostesc pe un vapor care se îndreaptă spre Australia, cândva după mijlocul secolului al XIX-lea. Dependenţi de jocuri de noroc, cei doi pariază unul împotriva altuia că o biserică din sticlă (nu) va putea fi transportată şi instalată în jungla australiană.
Nimic fals în descrierea de mai sus, variaţiuni ale căreia se pot găsi într-o mulţime de locuri; în acelaşi timp, aproape nimic care să explice succesul cărţii – care a câştigat Premiul Booker în 1988. Ecranizarea din 1997, în regia lui Gillian Armstrong, corectă, dar destul de anostă şi cu o distribuţie în mare parte nepotrivită, nu ajută nici ea atâta timp cât nu cauţi un film de văzut pe sărite, cu familia extinsă, de sărbători.
