Pentru că fiecare om trebuie să ajungă în ceruri în felul lui

După vreo două romane care n-au reușit să mă captiveze, mă întorc la proza scurtă. Stiți cum se întâmplă, ai o relație de lungă durată cu o carte care se termină dezamăgitor, câteva aventuri mici sunt numai bune pentru a reveni pe linia de plutire a angajamentelor pe termen lung. Evident că nu pornesc niciodată la drum cu gândul că nu va merge. Nu aș citi o carte doar așa, să mi-o trec în CV, fără să mă mâne nimic spre ea. Nu spun ca nu s-a întâmplat niciodată, dar atunci aveam obligații școlărești și vremea aia a apus demult. Când timpul se mai împuținează și se mai formează gusturile, devii mai selectiv. 

Citind cele 14 povestiri ale volumului de față, nu mă așteptam să găsesc opera unui maestru, ele sunt rodul unei minți fragede și al unei experiențe de viață limitate, sunt trecute mai mult prin filtrul emoțiilor decât al tehnicii literare. Tocmai de aceea, impactul lor este unul imediat, stârnit la nivelul primar de sentimentele cărora le dau glas. O știam de când am citit Asta este pentru Jamie în revista iocan și tot atunci mi-am propus să citesc și celelalte povestiri din volum, pentru că stilul tânărului Capote are o prospețime și o sinceritate cuceritoare. Cu naivitatea vârstei, vede detalii pe lângă care alții trec nepăsători și simte cu sensibilitatea și curiozitatea avidă de a descifra natura umană a adolescentului care era când a scris aceste texte.

Multe dintre personajele fragmentelor reunite în volum sunt copii sau tineri interiorizați, neadaptați, misterioși sau marginalizați. Interacționează dificil cu adulții, le analizează din exterior lumea mult prea complicată pentru inocența lor. Primele întâlniri cu experiențele generale ale vieții (cu iubirea, cu moartea) sunt privite de Capote, aflat la vârsta eroilor săi, cu empatie și poate tocmai în asta stă secretul capacității de a le comunica cititorilor. Își plasează întâmplările în orășelul american tipic din sud de unde orice tânăr visează să evadeze, în zonele mlăștinoase din care primejdia pândește cu mai multe chipuri, fie că se conturează în imaginea unui criminal periculos căutat de localnici sau a șarpelui veninos.

Două dintre povestiri ne scot complet din lumea proaspătă și ingenuă a copiilor.  Străinul familiar ne duce în extrema cealaltă, în universul unei bătrâne a cărei singură plăcere pare să fi rămas aceea de a vedea cum le-a supraviețuit cunoscuților săi, iar Spirite înrudite ne prezintă un dialog între două femei ce povestesc despre moduri de a-și ucide soții cu liniștea cu care ar schimba rețete culinare.

Citește în continuare aici.