Patul răvăşit gol pulsând de viaţă
Beatrice, o actriţă de treizeci şi ceva de ani (care-şi ascunde de fapt adevărata vârstă) şi un dramaturg mai tânăr decât ea - Edouard se iubesc. Până aici totul pare minunat. Problema e că în timp ce el este extrem de îndrăgostit de ea - dragostea ei nu pare nici pe departe la fel de puternică. Ironică şi capricioasă, la limita indiferenţei faţă de iubitul pasional, ocazional, Beatrice este urmărită de iubitul ei care confiscat fiind de o dragoste uşor transformată în obsesie are accese de gelozie. În schimb, Edouard este în stare să treacă peste orice dovadă de superficialitate a iubitei (care-şi alege cu grijă inclusiv autorii pe care-i citeşte atunci când se ştie observată de el pentru a părea mai cultivată decât este în realitate). Iubitul îi înghite toate toanele doar pentru a primi în schimb mărturisirea că este iubit la fel de mult la rândul lui. Reîntâlnirea lor se petrece după cinci ani de la prima lor aventură, timp în care el a devenit cunoscut şi apreciat pentru piesele sale de teatru intelectual iar ea, la fel de cunoscută ca în trecut, este actriţă în piese de bulevard produse de unul dintre iubiţii ei. Edouard e frumos şi proaspăt, ea frumoasă şi încă plină de succes dar conştientă deja că acestea sunt atuuri cât se poate de perisabile şi de efemere. Cei doi au o relaţie plină de suişuri şi coborâşuri fiind pe primul loc în bârfele mondene ale lumii teatrului din Paris. Singurul loc în care amândoi par să redevină ei înşişi este patul răvăşit, singurul martor al tuturor secretelor celor doi.
În viaţa lor apare un fost iubit al actriţei, actor ratat şi lucrurile par să se complice. Ironia e că marele gelos, Edouard recunoaşte în sinea sa că dragostea lui pentru frumoasa Beatrice are valoare doar atunci când o bănuieşte că-l trădează, în realitate nu poate iubi cu adevărat dacă nu simte durerea pe care i-o oferă nesiguranţa. Între timp, Beatrice evoluează şi începe să simtă sentimente cu adevărat profunde pentru el...
Romanul Patul răvăşit (de Françoise Sagan) este plin de remarci ironice la adresa superficialităţii marii familii a teatrului şi de concluzii amare la adresa aşteptărilor extraordinare pe care le avem cu toţii din partea oamenilor pe care-i iubim.
