Panta prestigiului în Europa

Masivă, copertată, cu foi albe impecabile, cu prefața și Cuvîntul înainte pe post de cravată și ac de cravată bine asortate, Jurnal de București este o apariție elegantă în orice librărie sau tîrg de carte. Și asta pentru că așa e firesc să arate cartea scrisă de un diplomat, care în lumea oamenilor e canonul de etichetă prin excelență. Dar nu e vorba numai de formă, aici se potrivește și conținutul. Observațiile din cartea ambasadorului Alfred Moses sînt formulate deferent, logic și cursiv, exact ca un mesaj diplomatic care exprimă fix cît trebuie să exprime, nici mai mult, nici mai puțin. Poate că, în cazul autorului, se simte în mod particular influența profesiei, cea de avocat, în care, de asemenea, din cîteva zvîcniri precise, propozițiile trebuie să ajungă clare la urechea judecătorului.

Alfred Moses nu e desigur primul sau singurul diplomat american care face cronica perioadei petrecute la post la București. De exemplu, în Dilema veche am publicat o recenzie despre „Paginile de jurnal” din Bucureștiul interbelic scrise de W. Culbertson și A.M. Owsley. Îmi amintesc, de asemenea, de Un ambasador american între Departamentul de Stat și clanul Ceaușescu, cartea lui David Funderburk despre mandatul său din România din perioada 1981-1985. Dar ceea ce îl diferențiază pe Alfred Moses de predecesorii săi este cuprinderea evenimentelor, ca într-o cronologie profesionistă de agenție de presă, care selectează ce e mai semnificativ, dar cu amprenta suplimentară a experienței personale. Alfred Moses nu este un naturalist în expediție sau un mediator prins între sloiurile Războiului Rece. El a încercat – și a reușit – să scrie o istorie a României recente, acoperind aproximativ douăzeci de ani tulburi și tumultuoși, și anume perioada 1977-1997.

Citește continuarea articolului în Dilema veche.