Orașul și stelele lui Arthur C. Clarke
Vă povesteam mai demult că nu prea am răbdare să recitesc cărți, și că din cauza asta îmi pare rău că am citit anumite lucruri prea devreme, cu mult înainte să fiu capabilă să le înțeleg. Poate că și Orașul și stelele ar fi intrat în categoria asta – însă am decis să fac o excepție. Am recitit-o, după vreo 12 ani.
Și am realizat că, indiferent de vârstă, pe Clarke e imposibil să nu-l înțelegi. Mesajele lui sunt umane și simple, cel puțin la primul nivel de înțelegere, cel la care aveam acces atunci când am citit romanul prima dată. În timp, însă, la a doua citire, ele nu se pierd, așa cum te-ai aștepta, ci pur și simplu se nuanțează.
Orașul și stelele (republicată la editura Paladin, aceeași care a republicat și O piatră pe cer a lui Asimov) poate să fie, pentru un adolescent, un simplu roman de aventuri. Alvin, personajul principal, este un locuitor al orașului Diaspar, unicul oraș rămas pe un Pământ în rest pustiit și nelocuibil. În Diaspar, Computerul Central menține ordinea și organizează (la propriu!) viețile locuitorilor. Nimeni nu moare, nimeni nu se naște – viața curge prin intermediul computerului, care creează corpuri pentru cei care trebuie să trăiască, și conservă conștiințele celor care mor, numai pentru a-i reintroduce, la un moment dat, într-un alt corp.
