O carte de exceptie: «Istoria artei» de E. H. Gombrich
Ernst Gombrich este poate cel mai cunoscut critic de artă al tuturor timpurilor. Acesta a lucrat la Institutul Warburg din Londra, a fost profesor, dar şi director al Universităţii de Artă din Londra. Cum activitatea sa a fost una de-a dreptul excepţională, Gombrich a fost făcut cavaler în 1972 şi a primit Ordinul Meritului în 1988.
Cel mai cunoscut volum al său, care a cunoscut deja 16 ediţii până în acest moment, şi care a marcat primul contact cu istoria artei al mai multor studenţi la artă, deveniţi, la rândul lor, reprezentanţi de seamă în acest domeniu, dar şi al altor tineri din întreaga lume, este Istoria artei.
Masivul volum a apărut de curând la Editura Art, într-o ediţie foarte elegantă. Ceea ce diferenţiază Istoria artei a lui Gombrich de alte texte teoretice care au aceeaşi bază este tocmai uşurinţa cu care autorul reuşeşte să treacă prin toate epocile artistice urmărind nu să modifice în vreun fel canonul deja existent, ci să-l explice prin exemple celebre, dar şi prin amintirea unor artişti aparent lipsiţi de celebritate, dar al căror rol a fost esenţial în impunerea unei schimbări, astfel încât oricărui cititor să-i fie limpezi, în urma lecturii volumului, relaţiile dintre curentele artistice şi modul în care elementele socio-culturale influenţează evoluţia fiecărei perioade. De la Antichitatea dominată de cultul zeilor şi de semnificaţie mai mult decât de respectarea poziţiei şi a proporţiilor naturale ale corpului la perioadele ulterioare, puternic influenţate de cultul creştin, şi la contemporaneitatea dominată de gustul pentru experiment, Gombrich încearcă să explice de fiecare dată motivele care au generat schimbările de perspectivă şi de raportare la corporalitate şi la reprezentările acesteia.
Mai mult, dorind să nu emită o judecată de valoare eronată asupra prezentului, Gombrich recunoaşte că este nevoie de o anumită distanţă temporală pentru a putea da verdicte rezistente în timp asupra artiştilor şi a evoluţiei curentelor creative.
