Peter Freuchen, explorator arctic, antropolog și scriitor, a descris în Aventura arctică experiența trăită de el în Groenlanda, locul în care a deschis un post comercial, împreună cu Knud Rasmussen, s-a căsătorit cu o localnică, a avut doi copii și o mulțime de expediții de cercetare sau cartografiere care puteau să-l coste viața. Mărturia lui mi se pare extrem de valoroasă în special pentru înțelegerea unui mod de viață pe care noi nici nu-l putem concepe și în care ne inițiază fără menajamente, judecăți inutile sau păreri subiective.

Autorul își relatează experiențele cu o detașare remarcabilă. Poți avea senzația că îți explică o zi din viața unui funcționar atunci când scrie despre oameni care ajung să își mănânce câinii sau hainele de pe ei, mame nevoite să își sugrume copiii pentru a nu-i lăsa uciși de foame, femei care nasc și în câteva ore revin la treburile lor, bărbați care fac schimb de neveste pe motive întemeiate și obiective, vânători și negocieri cum n-ai mai văzut, dar și petreceri strașnice cu cele mai dubioase feluri de mâncare de care ai auzit vreodată.

Din Aventura arctică am aflat detalii foarte interesante despre gândirea și viața inuiților, așa cum se petrecea ea în jurul anului 1900. Multe s-au schimbat de atunci, cu siguranță, ceea ce face o astfel de istorisire cu atât mai prețioasă. Așa cum am fost fascinată să descopăr viața beduinilor, în Nisipurile arabe (Wilfred Thesiger), tot cu respirația oprită am citit și despre conviețuirea și supraviețuirea în Groenlanda. Inuit înseamnă om și băștinașii nu se strigau niciodată după nume. Se recunoșteau după voce (cu atâta timp petrecut pe întuneric e o metodă mult mai bună) și se prezentau întotdeauna „Oanga”, adică „eu sunt”. Atât, eu sunt, fără nume. În carte am întâlnit mai degrabă termenul eschimos, dar din alte surse știu că aceasta nu e cea mai măgulitoare denumire pentru locuitorii ghețurilor.

Citește continuarea recenziei pe Lumeamare.ro.