New York-ul lui Paul Auster: o himeră moale și cremoasă ca un vis încețosat din care nu vrei să ieși

Aș vrea să am cuvintele potrivite pentru a spune cum e Trilogia New York-ului și pentru a o face corect, să nu risc să-i fac vreo nedreptate. Cum critic literar nu sunt, ci doar cititor până-n măduva oaselor, pot doar să vă descriu cum m-a făcut să mă simt cartea asta și cât m-a bucurat să dau de ea, mai ales după o perioadă care m-a cam nemulțumit din punct de vedere al cititului, despre care m-am plâns aici.

Așadar, Paul Auster! Oh, Auster!

Au trecut câteva zeci de pagini serioase până să mă obișnuiesc cu stilul lui; cu toate acestea, mi-a plăcut de la început, de la primele cuvinte, ca o mâncare ciudată la prima degustare. Peste 380 de pagini într-o formă care arată tare bine, copertă classy a la editura Art, așa cum ne-au obișnuit ei deja. Și tot n-aș fi putut ști la ce să mă aștept dinainte, nimic nu anunță dimensiunile majore ale acestei trilogii până nu te apuci efectiv de disecat și gustat cuvinte din ea. Este o carte foarte amplă, densă, vâscoasă aproape, gândită în cel mai mic detaliu, un must-read senzațional și e una dintre acele opere reușite de la un capăt la altul, fără ups and downs, fără „scăpări”.

Ceea ce e de-a dreptul impresionant este că Auster redă excelent senzațiile personajelor, chiar trăirile negative, tristețea, spaima, golul interior, ura, dorința de răzbunare, neclaritatea în care acestea se zbat. Iar impresia generală este de mindfuck total, exact așa cum am pățit la Magicianul lui Fowles; Paul Auster este, cred, un magician priceput pentru ce a reușit să facă în trilogia asta.

Citește în continuare aici.