Minunea – sau despre cum ignoranța naște monștri
Autoarea își închipuie o poveste în anii 1850, în Irlanda rurală care nu și-a revenit total după Marea Foamete. Lib Wright, protagonista poveștii – o infirmieră instruită de însăși legendara Florence Nightgale (despre care am scris aici) – este chemată să supravegheze o copilă de 11 ani despre care se crede că e o minune vie.
„Fata era foarte palidă, dar pielea irlandezilor era în general aşa, mai ales la roşcaţi, până când vremea o înăsprea. Prezenta şi o ciudăţenie: un puf foarte fin, incolor, pe obraji. Şi, în fond, minciuna fetei privind faptul că nu mănâncă nu excludea o dereglare reală. Lib îşi notă totul.”
Ce face cartea asta să fie de nelăsat din mână? Faptul că este gândită în jurul unei teme mari, care, tangențial le cuprinde pe toate celelalte. Și aici ar fi multe de spus despre modul în care sunt tratați copiii într-o familie, despre relația dintre mame și fiice, despre felul în care religia prost înțeleasă și greșit asimilată poate pune negura pe ochi, despre efectele superstiției religioase.
Scriu și șterg. Mi-e foarte greu să nu divulg mai mult decât este cazul căci aș vrea ca fiecare cititor să traverseze cartea asta cu propriile lui prejudecăți sau convingeri.
Citește continuare articolului pe CoverStories.