LITERATURA ŞTIINŢIFICO-FANTASTICĂ AMERICANĂ ÎN ROMÂNIA: RAY BRADBURY – „FAHRENHEIT 451”
Ray Bradbury (1920-2012… o altă imensă, recentă pierdere pentru cultură) este privit ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului al XX-lea. A scris literatură ştiinţifico-fantastică, literatură „fantasy”, literatură „de groază” sau „de mistere”, ba chiar literatură gotică: studiile de critică, istorie şi teorie literară amintesc The Fog Horn ca pe o operă emblematică în privinţa curentului creat de H. Walpole, relevând totodată legătura profundă dintre Bradbury şi scriitorii gotici ai secolului al XIX-lea (legătură poate nu întâmplătoare, dacă ţinem cont de faptul că Ray Bradbury este un descendent al lui Mary Bradbury, condamnată la moarte pentru vrăjitorie şi transformare în animal, în 1692, în Salem – sentinţa nu a fost însă pusă în aplicare); Bradbury însuşi s-a declarat discipol al lui E.A. Poe. (Notă: dispute teoretice vor exista întotdeauna, dar, în ceea ce mă priveşte, consider suficient a invoca, împotriva ideii conform căreia goticul este un curent de mult „mort”, monumentalele studii ale prof. dr. J.E. Hogle – Harvard University, University of Arizona, colaborator al altor numeroase universităţi de prestigiu precum Oxford şi Cambridge, Fields of Specialization: Literary Theory and Criticism/The Gothic –, studii conform cărora curentul gotic şi-a continuat, neabătut, drumul sinuos, până în zilele noastre, cu ajutorul unor nume ilustre, de la E.A. Poe la J.C. Oates.)
În România anului 2013, îl „întâlnim” pe Ray Bradbury la Editura Paladin, în cadrul colecţiei coordonate de către Michael Haulică, în seria Science Fiction Masters, şi în senzaţionala traducere a lui Petre Solomon (una dintre cele mai bune traduceri pe care le-am citit vreodată – textul curge absolut superb). Romanul ales pentru deschiderea seriei de opere purtând semnătura „Ray Bradbury” este nemuritorul Fahrenheit 451, o distopie de acelaşi nivel cu 1984 (G. Orwell) şi Minunata lume nouă (A. Huxley). Subiectul cărţii este centrat asupra unui pompier dintr-o societate viitoare opresivă, societate în care respectiva meserie nu are drept obiectiv stingerea incendiilor, ci, dimpotrivă, arderea cărţilor şi a caselor în care cărţile sunt ascunse de către „disidenţi”. Întâlnirea mai mult sau mai puţin întâmplătoare cu o fată interesată de o viaţă reală – şi nu de slujirea robotică a societăţii în care trăieşte – declanşează în erou sentimente contradictorii, care ajung în cele din urmă să îl plaseze de cealaltă parte a taberei, cu toate riscurile de rigoare (remarcabile, din punctul de vedere al tensiunii, sunt momentele în care personajul principal schimbă idei cu al său căpitan, dar şi cele în care este vânat de „Câine”).
