Legături de familie în Lumina clară a zilei, de Anita Desai

Am ales să citesc un roman indian, zilele trecute. Nu pentru că am prea mult timp, nu dintr-o curiozitate capricioasă şi în nici un caz din cauza condiţiilor meteo. A fost vorba de o foarte personală meteorologie a lecturii, pentru că în ultimii doi ani, la sfîrşitul lui ianuarie îmi strîngeam bine rucsacul de şireturi şi plecam în India. Pentru că anul ăsta nu s-a mai putut, am rămas măcar cu cititul şi n-a putut să mă scuture de nostalgia asta subcontinentală mai nimic altceva.

Aveam în casă Lumina clară a zilei de Anita Desai, şi cum tot într-un ianuarie citisem romanul fiicei,Kiran Desai, mi-am zis că e momentul potrivit. În miezul cărţii e un eveniment capital: scindarea Indiei şi moartea lui Gandhi (pomenită doar, fără a agita prea mult prim-planul romanului). În subteranul aceste poveşti – una de familie în fond, concentrată pe alegerile unei femei care a refuzat algoritmii cutumelor sociale – am regăsit ceva foarte cunoscut, ceva ce m-a preocupat observînd oameni şi relaţii cît timp am putut să văd un strop din India, la faţa locului: puterea legăturilor de familie şi modul în care ele se impun, într-un final, indiferent de alegerile individului.

Povestea din acest roman începe cu vizita unei femei, Tara, soţie de diplomat şi mamă a două fete, la familia rămasă în Old Delhi, familie din care acum au mai rămas doar sora, Bim, şi fratele mai mic şi niciodată pe picioarele lui, Baba. Întîlnirea dintre surori pune în lumină limitele alegerilor pe care le-a făcut fiecare, convinse că se eliberează, în felul lor, de o presiune devenită greu de gestionat. Tara a ales să se mărite cu un diplomat în ascensiune, să rupă cumva atmosfera amorţită din casa părintească, în timp ce Bim a făcut opusul: a refuzat căsnicia şi a ales o carieră universitară. De casa părintească nu s-a dezlipit niciodată.

Citiţi restul articolului aici.