Jorge Edwards, un postmodern chilian – Casa lui Dostoievski și Originea lumii
Unul dintre cei mai importanţi scriitori chilieni ai momentului, Jorge Edwards (căruia i-am luat și noi un interviu), a fost în România anul acesta cu ocazia publicării celui de-al doilea roman al său, Originea lumii. A mai fost publicat şi romanul Casa lui Dostoievski, o poveste impresionantă a unui tânăr scriitor şi a boemei literare chiliene a anilor '60. Jorge Edwards este un scriitor prolific, care a publicat mai mult de doisprezece titluri până acum şi care continuă să scrie cu fervoare. Este laureatul Premiului Cervantes, cea mai importantă distincţie literară a lumii hispanice.
Experienţele sale, atât cele trăite în calitate de scriitor, cât şi cele experimentate în timpul exercitării funcţiei sale diplomatice, se regăsesc, mai mult sau mai puţin, şi în volumele de proză. Cea mai importantă carte a sa din acest punct de vedere, Persona non grata, descrie experienţa sa cubaneză, din cele mai nefericite, care a avut un puternic impact asupra intelectualităţii spaniole.
De altfel, referiri la complicata situaţie politică a ţării sale, la nevoia unui refugiu pe care o simte şi la diferenţele care survin la trecerea de la un regim la altul apar şi în romanul Casa lui Dostoievski, unde personajul principal, Poetul, relatează evenimentele prin care trece în timpul anilor săi de tinereţe. Primele zeci de pagini aduc în prim plan grupul de intelectuali în devenire cu care se împrietenește Poetul.
Discuțiile și preocupările lor pentru literatură, filosofie, politică și artă sunt relatate cu umor și ironie, dar și cu o oarecare melancolie. În numeroasele seri de beție, membrii grupului au discuţii în contradictoriu pornind de la teme din cele mai variate, de la subiecte care-i pasionează, de la curiozităţi din cele mai diverse. Aceștia sunt şi mari iubitori de artă, îndeosebi de literatură.
Tocmai de aceea romanul se numeşte Casa lui Dostoievski, făcând referire atât la un standard moral şi cultural, cât şi la locul în care se adunau uneori şi în care unii dintre ei trăiau. Este vorba despre o locuinţă din mijlocul oraşului Santiago, pe care proprietarul o închiria pe sume derizorii, motiv pentru care îndeosebi intelectualii o locuiau. Atât din pricina aspectului, cât şi din cea a influenţei chiriaşilor, casa căpătase un aer derizoriu, marcat de tuşe puternice, contradictorii, de obiecte şi oameni ciudaţi şi interesanţi, trăsături care amintesc de Dostoievski şi care ironizează o vârstă poetică în care personajele cărţii nu se mai regăsesc, deşi trăiesc cu nostalgia ei.
