Învingătorii de Fredrik Backman (recenzie)
Învingătorii a ajuns cartea anului 2022 pentru mine, mai era vreo surpriză? Fredrik Backman nu știe să dezamăgească, ci doar să scoată din tine toate sentimentele de care ești capabil. Este autorul care te face să râzi și să plângi în același timp, îți provoacă o combinație de frustrare și bucurie în aceeași măsură. Te fierbe la foc mic, te pregătește pentru ce va urma, îți oferă toate indiciile necesare pentru a nu te lovi prea tare, dar la final tot te spargi în bucățele pe care mai apoi te chinui să le asamblezi.
Învingătorii te face să lași capul în jos. Te apasă pe umeri până în punctul în care te face să te gândești la propria viață. Te face spectatorul unei furtuni care oglindește lumea în care trăiești. Este o carte care emană atâta forță, încât rămâi năucit mult timp după ce ai închis-o. Mi-aș dori să vă împing pe toți în această furtună de evenimete și sentimente. Mi-aș dori ca toată lumea să citească această serie și să fure o bucățică din lumea incredibilă pe care Backman reușește să o ridice de la zero.
Citește continuarea recenziei pe Cartoteca.ro.