Inelele lui Saturn – Muzeul deschis al capacității distructive umane

Sebald se citește în mai multe registre. Primul, cel evident, este jurnalul de călătorie prin comitatul Suffolk din estul Angliei. Jurnalul este scris la un an după călătoria în sine, pe durata internării naratorului în spitalului din Norwich, ca rezultat al  melancoliei și fiorului paralizant de care fusese cuprins. Asemenea lui Gregor Samsa metamorfozat, naratorul privește lumea prin singura fereastră disponibilă și o găsește dintr-o dată necunoscută. Scris post-factum, jurnalul are numeroase inserții, specificații și trimiteri la personalități, istorii și locuri, care irump una din alta și se  leagă printr-un soi de țesătură invizibilă la granița dintre realitate și ficțiune. Inspirat de existențialismul lui Kafka, de misticismul lui Thomas Browne, dar și de premonițiile lui Jorge Luis Borges, Sebald ne invită să vizităm un muzeu deschis al capacității distructive umane, cât și să resimțim povara traumei induse prin responsabilizare individuală.

Citește continuarea recenziei pe blogul Bookhub.