Și sunetele Orașului se rostogoleau peste durerea lor, rupând-o
Nu cred că am citit vreodată o carte care să-și dezvăluie atât de repede sau de sincer secretele și totuși una care asemeni unei femei misterioase dintr-un film polițist să te facă să te simți că de fapt nu știi nimic. Și că din ultimele ore în care ți-a povestit întreaga viață nu ai reținut nimic.
Asemeni genului muzical ce compune titlul, reprezentat de un amalgam de note de blues, improvizație, poliritmuri și sincope, romanul în sine adună povești marcate de o durere covârșitoare, de singurătate și lipsă, de secrete, de aventuri, de trădare, de nebunie și de regăsire a sinelui rătăcitor.
Toni Morrison, figură importantă a literaturii americane, distinsă cu premiul Nobel pentru literatură și cu premiul Pulitzer, reunește în „Jazz" nesupunerea ființei umane și sentimentul de a fi invizibil, ca membru al unui grup social oprimat și ca femeie aflată la început de secol XX, în plină renaștere a Harlemului.
Atmosfera, temele și cultura acelor vremuri sunt zugrăvite de-a lungul cărții mai ales prin apelul la muzică care se rostogolește peste Oraș (New York) și care acoperă colțurile tăioase ale clădirilor și duritatea cu care lumina zile se răsfrânge cumva asupra locuitorilor noi și vechi, a căror existență freamătă în ritmul impus de cântecul bărbaților de pe clădiri - când mai dulce, când mai amețitor.
„Jazz" spune povestea lui Violet, Joe și Dorcas, în Harlem, și urmărește un șir de asocieri de personaje de care se leagă detalii degresive și care creează un univers complex populat de oameni și locuri ale căror povești personale se întind înapoi în trecut până spre mijlocul secolului XIX.
