Holes (Tabăra) - Louis Sachar
De multă vreme n-am mai citit o poveste pentru copii cu atâta plăcere! Ultima carte de acest gen a fost Jocul lui Westing de Ellen Raskin, însă Holes/Tabăra lui Sachar mi-a plăcut mai mult. Nici măcar nu știu ce anume să-i reproșez cărții, poate doar faptul că s-a terminat prea repede și că finalul mi s-a părut cam grăbit. Cu siguranță, Tabăra este o lectură minunată la vârsta potrivită (probabil de la 12 ani în sus, căci are câteva scene mai dure), dar uite că m-am bucurat și eu de această carte, chiar și la vârsta mea înaintată. N-are cum să nu-ți meargă la inimă un roman foarte bine legat și construit, care îmbină umorul, aventura și lecțiile de viață cu personaje interesante și povești bine ticluite. Pur și simplu am trăit o stare de bine pe tot parcursul lecturii, care intră la categoria „aș fi vrut să nu se termine prea curând”. Eu am citit cartea în engleză, dar sper că traducerea de la editura Arthur este pe măsura originalului.